Rocada directorilor! Schimbări la vârful CEO! ,,Business angel” la restaurant, în Directoratul companiei!

4127

Noul Directorat al Complexului Energetic Oltenia a operat, în ultimele zile, câteva schimbări la vârful companiei. Astfel că, Ilie Ionel a revenit în poziția de director la vânzare energie, Dan Vasile, fost membru în Directorat, s-a întors la conducerea SE Craiova II, iar a cincea poziție în boardul companiei energetice va fi ocupată de Lăcrămioara Diaconu Pintea, o femeie de afaceri, care și-a deschis, relativ recent, un restaurant, iar în trecut a făcut parte din conducerea OMW Petrom.

Permutări în conducerea executivă a CEO, dar și la vârful sucursalelor energetice, la trei săptămâni după instalarea noului Directorat.Ilie Ionel, fost director al Sucursalei Electrocentrale Turceni a revenit în postul de director al Direcției Ofertare-Vânzare, înlocuindu-l pe Sergiu Toma care a devenit adjunct. Conducerea SE Turceni a fost preluată, deocamdată, de Constantin Păduraru, directorul Direcției de producție și reparații, însă, potrivit unor surse, pe postul de director urmează să fie numit Octavian Graure, cel care a mai condus termocentrala, până în iunie 2010. Graure a fost ,,exilat” la Brăila, în urmă cu patru ani, unde a condus termocentrala de la Chișcani a CEO.Dan Vasile, fost membru în Directoratul CEO, până pe 23 aprilie a.c., a revenit în funcția de director al SE Craiova II.Aceleași surse susțin că, în prima ședință a Consiliului de Supraveghere, urmează să fie numită în Directoratul CE Oltenia Lăcrămioara Diaconu Pintea, o femeie de afaceri din București. Aceasta de deținut funcția de membru al Directoratului, responsabil pentru Downstream Gas, până în iulie 2018 când a renunțat la mandat.În luna februarie a acestui an, Lăcrămioara Diaconu Pintea, împreună cu surorile sale, a deschis un restaurant de casual fine dining în București.Viitorul membru al Directoratului CEO este prezentată drept o „business angel”, pe un portal de horeca, pe care descrie noua afacere culinară.„Fiind promotoarele unei bucătării rafinate, nonconformiste, prin Noeme propunem un concept de fine dining construit cu creativitate și curiozitate, bazat însă pe sustenabilitate și responsabilitate, cu respect pentru oameni, mediu și ingredient”, a declarat Lăcrămioara Diaconu-Pintea pentru trendshrb.ro
Claudiu Matei

2 COMENTARII

  1. Si te miri ca nu merge treaba: de la patron de bodega intr-o mahala – fie ea si de Bucuresti, la director in CEO ! Ce mi-e bodega, ce mi-e CEO ! Acelasi lucru, daca asa zice partidu’ !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here