Roberta Crintea: “Muzica mi-a adus tot şi nu mi-a luat nimic!”

4400

Pe Roberta Crintea lumea o cunoaște de pe scenă, ea fiind “bănăţeanca de la Doina Gorjului”. În luna lui Mărțișor, când accentul se pune pe doamne și domnișoare, ne-am propus să pătrundem dincolo de imaginea sa artistică, să descoperim OMUL Roberta Crintea, FEMEIA din spatele costumului popular, pe care artista îl poartă cu atâta mândrie și talent. Roberta este o femeie puternică, dar sensibilă în același timp; o femeie care iubește viața și care respiră iubire prin toți porii. Ce crede ea despre dragoste, iertare, prietenie și succes, veți afla din acest interviu.

Reporter: Suntem în luna martie, o perioadă dedicată în special nouă, sexului frumos. Cum crezi că ar trebui să fie tratată o femeie, nu doar în luna martie, ci în general?
Roberta Crintea: Femeia? În jurul femeii se învârte lumea, femeia e mamă şi asta o ridică la cel mai înalt rang, e soţie, e iubită, e prietenă…aceea care e femeie.
În general, toţi ar trebui să fim trataţi cum se cuvine, femeile cu blândeţe, cu înţelegere, cu adevăr, în primul rând. Eu sunt o feministă convinsă, dar acelaşi lucru cred şi despre bărbaţi, la fel trebuie să fie trataţi; un bărbat bun va aprecia dragostea cu care-l învălui, mângâierea şi blândeţea vocii, liniştea cu care-l aştepţi şi entuziasmul pe care-l arăţi şi îl ai atunci când te îmbrăţişează.
Noi, afurisite, vrem egalitate, dar unele dintre noi uită să dăruiască ceea ce cer. Am fost mereu avară de sentimente, mereu am cerut tot, dar am dăruit tot. Când am spus “Te iubesc!”, am spus din toată inima.
Este greu să fii rafinată, blândă, diplomată, amabilă şi puternică spiritual; este greu să fii fericită, nu doar să te prefaci că eşti (nu doar să râzi în poze, să râzi în viaţă), este greu să ai aceste atuuri, dar poţi să fii măcar o femeie care emană prin toţi porii dragoste de oameni.

Reporter: Ai fost, recent, la Chișinău pentru noi imprimări. Ce surprize pregătești pentru fanii tăi?
Roberta Crintea: Cei care mă apreciază vor fi plăcut surprinşi în acest an. Am contemplat toate trăirile ce se găsesc în viaţa omului şi le-am creionat în melodiile mele, care vor apărea… (zâmbește) surpriză!
Sunt mândră de ceea ce am realizat, mândră de faptul că am lucrat un an şi am stat zid în faţa sorţii, că nimic nu m-a doborât; cântecul mi-a salvat cele frumoase trăiri pentru a rămâne vii, atât cât muzica… cântă. Am scris în cântec pentru eternitate. Ce să vreau mai mult?

crintea (2)Reporter: Am observat că acorzi timp pentru socializare virtuală, deși ești o persoană foarte ocupată în viața reală. Cum reușești să îți faci timp pentru toate aceste activități?
Roberta Crintea: Reuşita mea a fost mereu dragostea pentru oameni. Socializarea virtuală face parte din drumul meu, din viaţa mea; acolo am descoperit oameni frumoşi, care mi-au fost “mai” alături decât crezi, oameni care îmi cunosc cântecul şi activitatea, în general. Niciodată nu ești singură când ai mii de oameni prezenți, chiar dacă virtual, ei există; sub acele poze de profil se ascund suflete, suflete rănite, suflete frumoase, bune, triste, în general suflete de oameni.

Reporter: Ne-am propus să vorbim despre omul Roberta Crintea. Cum ești, Roberta? Ești iubită, fericită? Cum ești “azi”?
Roberta Crintea: Azi? Liberă! Trăiesc cum gândesc. Este absolut senzațional. Libertatea înseamnă autonomie, certitudinea că ești bine înfiptă în realitate. În viață, să fii liber nu înseamnă neapărat să faci ce-ți dorești, ci să nu faci ceea ce nu-ți dorești.
Liberi în totalitate oricum nu suntem, pentru că trăim fără să ne propunem condiționați de ceva anume. Pentru această libertate îi mulțumesc lui Dumnezeu și soțului meu. El a înțeles suficient de mult firea mea, mi-a acordat gir, încredere, mi-a oferit de mulți ani pacea interioară de care am nevoie, am putut visa și mi-a permis să traversez emoții, deznădejdi, să mă pot descoperi ca om, toate acestea ca să înțeleg că este de neînlocuit.

crintea (4)Reporter: Ești romantică?
Roberta Crintea: Excesiv! Asta vine din interior, nu se învață la școală.

Reporter: Dacă ai avea de ales trei lucruri să le faci pentru tot restul vieții, care ar fi acestea?
Roberta Crintea: Să cânt, shopping și televiziune.

Reporter: La care ai renunța pentru dragoste?
Roberta Crintea: Aș alege să cânt. În rest, totul este fără importanță maximă.

Reporter: Ce crezi despre iertare? Ști să ierți?
Roberta Crintea: Iert foarte ușor, chiar dacă sufletul mi-e în genunchi și mă afectează unele lucruri, iert. Iertarea eliberează mintea și inima și îți vindecă sufletul. Poate e unul dintre cele mai prețioase daruri pe care ni le putem oferi. Dumnezeu are planurile lui cu fiecare dintre noi. Trebuie să rămâi demn, indiferent de situație. Curajul și demnitatea vor fi apreciate chiar și de copiii mici. Iert, pentru că oricât m-aș critica, trebuie să mă iubesc; de mine depinde viitorul meu. Unele bătălii chiar trebuie pierdute, ca să poți merge înainte mai plin de țeluri.

crintea (5)Reporter: Cum sunt oamenii din viața ta. Ce părere ai despre lume?
Roberta Crintea: Lumea e lume, o perioadă am crezut-o; m-am maturizat instant și m-am autoeducat să nu mai empatizez la întâmplare. Cunosc oameni buni și răi, asumați și indeciși; oameni care trăiesc așa cum vor, pentru că au putere; m-am intersectat și cu oameni care trăiesc de dragul societății, am vrut să îi înțeleg, însă vor rămâne o nebuloasă pentru mine. Ce-i drept, fiecare e responsabil de cum își trăiește viața, dar consider că nu și-au luat suficientă informație din familie sau din traiul celorlalți, încât să trăiască fiecare clipă cu drag de viață, cu zâmbet sincer și cu inima. Da, cu inima, astfel încât să poată să spună în fiecare seară “Mulțumesc, Doamne, pentru ce mi-ai dat”.

Reporter: Care este cea mai mare realizare a ta?
Roberta Crintea: E dificil să răspund prompt. Fiecare pas pe care l-am făcut a fost cu gândul la o realizare. Este genial să vezi cum trec anii și nu te sperie, nu îți faci griji, pentru că prin dăruirea ta lași comori ce nu vor dispărea niciodată, ele fiind împărțite cu lumea, cu toată lumea.
Sunt mamă, am un copil mare, frumos și sănătos, însă cea mai mare realizare este aceea de a fi OM. Spun asta cu toată puterea cuvântului.

crintea (6)Reporter: Te consideri o persoană împlinită?
Roberta Crintea: Se poate spune, însă nici pe departe să mă opresc aici. Mai am lupte de dus cu viața, încât să îmi placă foarte mult de ea. Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de Rai, ei sunt urma pe care o lăsăm. De aceea, mă bucur că am sădit un pom și rămâne să culeagă roadele trudei mele.
Se zice că “atunci când alții te cred fericit și tu crezi că nu ești, ia-te după ei”.

Reporter: Asta înseamnă că tu crezi în iubire, în ceea ce aduce ea, ca stare?
Robert Crintea: Da, cred și voi crede întotdeauna. Este cuvântul care mă definește. Eu sunt iubire.
Tare îmi place să vorbesc despre iubire. Una este să o scrii, să o auzi și alta este să o simți și să o trăiești. Iubirea este un dar neprețuit, fără de care nu trăiești, doar exiști. Când iubești, sufletul îți este încărcat de bucurie, ai echilibru și liniște; nu trebuie privită iubirea ca un cârlig de care te agăți când simți că te duci la fund. Cu iubire și răbdare, în viață absolut totul este posibil, de aceea, iubirea nu înseamnă cuvinte, înseamnă fapte, sacrificiu, asumare și dăruire. Altfel e ca o boare, nu e iubire. (râde) Merită să riști! (zâmbește)

crintea (7)Reporter: Pe Roberta Crintea o vedem mereu zâmbind, atât pe scenă, cât și în viața de zi cu zi. Au existat clipe în care ai făcut eforturi să zâmbești?
Roberta Crintea: Desigur că au fost, dar publicul nu le-a simțit, chiar dacă nu disimulez foarte bine, acolo unde am fost prezentă am adus cu mine bucurie. Am depășit un an greu din multe puncte de vedere, însă a avut o frumusețe aparte, din care ochii mei vor străluci mereu.
Nimic nu e garantat, viața nu face promisiuni. O singură dată treci prin ea, așa că, orice lucru pe care trebuie să-l faci, trebuie să-l faci acum, pentru că nu vei mai trece pe aici.
Voi zâmbi infinit și voi înfrunta viața așa cum e dată. Știu sigur că eu am să înfrâng din noi două.

Reporter: Care ar fi cel mai mare regret al tău?
Roberta Crintea: Cu cât aduni ani, cu atât ți se ia un văl de pe ochi și crezi că ai fi putut face mult mai multe. Cu riscul de a mă repeta, regret că nu am cel de-al doilea copil; de fapt, o fetiță mi-aș fi dorit.
Regret că nu am știut să fiu tranșantă când am înțeles că mă folosesc oamenii, că mi-am pus sufletul în orice, chiar și acolo unde necesita doar mintea. Am așteptat prea mult momentul potrivit să spun anumite lucruri, m-am oprit de prea multe ori să spun “Nu acum”.
Dar mergem înainte cu calm și pozitiv. Pe unii îi schimbă timpul, pe alții viața, pe unii durerea sau alți oameni; pe mine, muzica; muzica îmi va da mereu alt nume în sufletul meu și acel impuls să fiu “the best”. (râde)

Reporter: Ce doare cel mai tare? Ce te marchează?
Roberta Crintea: Minciuna, clar, trădarea! Am simțit-o amarnic. E atât de important să îi ucizi în mintea ta pe cei ce ți-au făcut asta, să nu tânjești după ei și să îți înlocuiești golul cu amintiri frumoase.
M-am hotărât să acord mare atenție imaginilor și întâmplărilor frumoase, oamenilor pe care îi simt ca fiind drepți și curați (râde). Se mai strecoară câte unul care îți strică traiectoria. Sunt sensibilă, dar voi spune mereu cu voce tare “sunt bine!”, pentru ca Universul să lucreze și să fiu așa cum vreau eu: “bine!”.

crintea (9)Reporter: În cântecele tale se regăsesc trăiri minunate… Sunt inspirate din viața reală?
Roberta Crintea: Sunt artistă și lupt să fiu din ce în ce mai bună. Creez, visez, însă trăiesc așa cum trăiești și tu, cu umbre și soare. Iubesc orice, lumea, viața, un câine, o pisică, orice; trăiesc plăcându-mi să trăiesc. Multe din melodiile mele înseamnă viața mea, dar nu toate. În tot ce cânt descriu dragostea în toate formele ei.
E în regulă să te mai împiedici din când în când; nu trebuie să fii preocupat să demonstrezi că ești puternic. E firesc să nu fi mereu. Eu când plâng, plâng, iar când râd amplific universul cu hohotul meu. Orice ai trăi și oricât de greu ar fi, la un moment dat trebuie să îți amintești ce meriți. Clar, când iubești plătești un preț, dar când dragostea te cheamă, urmeaz-o!

Reporter: Ai prieteni mulți? Te-au dezamăgit vreodată?
Roberta Crintea: Da! Am destui. Am făcut greșeli în a-i alege și mi-au adus multă tristețe, dar încet-încet am învățat că dacă Dumnezeu îi înlătură este pentru a mă proteja. Nu voi alerga după ei. Am plecat în tăcere, pentru că am vrut să las urmă de frumos în sufletul lor, n-am făcut zgomot, nu se cădea.
Voi crede în prietenie și acolo unde voi fi, voi da dovadă de prietenie, indiferent de calitatea celor ce mă înconjoară și nu mă voi considera responsabilă pentru comportamentul nimănui.

Reporter: Ce înseamnă muzica pentru artistul Roberta Crintea? De ce ai nevoie să poți cânta și să-ți atingi țelurile?
Roberta Crintea: Muzica mi-a adus tot și nu mi-a luat nimic! Fie bucurie sau necaz, eu am cântat, astfel am reușit să depășesc încercările vieții. Cu perseverență, muncă, răbdare, automotivare și renunțări, multe renunțări, oameni de calitate și puțin noroc, ai deja ingredientele de care ai nevoie un minim de succes. Maximul îl ating doar unii.

Reporter: Dacă ai lua-o de la capăt, ai parcurge același drum?
Roberta Crintea: Da! Același, legat de cântec. Însă aș profita mult mai mult de anii tineri, în care ești frumos pentru că ești tânăr. Cântecul m-a împlinit, iar dacă în viață faci ceea ce îți place și te definește, trebuie să te declari un om împlinit.

crintea (10)Reporter: Ce ți-ai propus pentru 2017, următoarea perioadă chiar?
Roberta Crintea: Dacă îmi permiți, aș vrea să păstrez în taină, puțin timp, ceea ce urmează să fac referitor la carieră; asta ca să îmi poarte noroc. În rest, mi-am propus să nu treacă o zi din viața mea fără să râd. Chiar dacă plâng, să nu treacă nicio zi fără să râd. E frumoasă viața. Îmi place de mor! M-a dus pe drumuri atât de necunoscute; am murit și am înviat, dar am devenit mai puternică cu fiecare zi ce a trecut. E minunat să simți că zbori, de drag, de lume, de viață.
Nu voi lăsa pe nimeni – absolut ce însemnătate are – să-mi smulgă bucuria de a trăi frumos, de a-mi vedea visele împlinite și de a simți căldura celor ce mă iubesc cu adevărat. Îmi doresc un 2017 cu oameni curați alături și cu motive de bucurie.

Reporter: Transmite un gând cititorilor și fanilor tăi!
Roberta Crintea: Mulțumesc celor ce mi-au dat din preaplinul sufletului lor!
E primăvară. Viața să vă fie primăvară, sufletele voastre, ale tuturor, să cânte fericirea, iar florile vieții să înflorească pentru toți.
A consemnat Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here