Pe final de an, deși are un program foarte încărcat, Roberta Crintea și-a făcut timp să ne dezvăluie câteva dintre secretele sale. Lumea o cunoaște și o iubește pe “bănățeanca” de la Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, însă în interiorul artistului care urcă pe scenă mereu cu zâmbetul pe buze, se află sufletul omului, care uneori e plin de zbucium. Despre cum a fost 2017, cu ce gânduri pășește în 2018, cine îi este alături, ce o mișcă și ce o încântă pe Roberta Crintea, veți afla chiar de la îndrăgita artistă, care a răspuns sincer unor întrebări nu tocmai comode.
Reporter: Cum a fost anul 2017 pentru tine?
Roberta Crintea: A mai trecut un an din viața noastră, iar la începutul lui mi-am propus o revărsare a ființei mele, a cântecului către public. Chiar de Ziua Îndrăgostiților, în februarie, făceam primul pas. Și mi-a ieșit! În a doua jumătate a anului am adus publicului ascultător și iubitor de cântec și de frumos, melodii noi, care au fost primite cu dragoste, cu inima și cu brațele deschise, poate chiar mai mult decât mă așteptam. A fost un an cu de toate: melodii noi, succes, atașamente ale unor oameni, dezamăgiri din partea altora. Am trăit tot ce poate trăi un om: am iubit, am fost iubită, iar albumul la care lucram de 2 ani a fost gata înainte de Crăciun. În 2018 bucur pe cei ce mă iubesc, cu 20 de melodii strânse sub numele uneia, a celei mai frumoase, deja știută de cei care iubesc cântecul popular: „Am suflet bun și nu-i bine!”
Reporter: Moș Crăciun ți-a adus ce ți-ai dorit?
Roberta Crintea: Cum putea fi mai generos? Toată zbaterea și munca mea de peste doi ani a prins contur și Moșul mi-a făcut această bucurie: un album nou-nouț. Și apoi tu ști ce așteptam eu: suflete calde și generoase. Am primit în dar iubire. Crezi e puțin? Scria cineva: „cred foarte mult în iubire și cred că ne străduim să ne-o reprimăm de parcă ar fi ceva oribil, ceva periculos. Ne pieredem întâi curajul de a vorbi despre iubire, pentru că gestul poate fi interpretat ca și slăbiciune, dar iubirea are mult mai multe nuanțe decât cele pe care suntem dispuși să le percepem. Cred total în iubire și cred că sunt o victimă absolută a iubirii”. Cât de frumos! Mi-a plăcut foarte mult și mi-a plăcut să le transmit acest mesaj și celor care vor citi interviul. Tot ceea ce fac și spun, de când mă trezesc și până adorm, este raportat la iubire.
Reporter: Cum ai petrecut Crăciunul?
Roberta Crintea: Absolut firesc! Așa cum, probabil, o face toată lumea: împreună cu cei mai apropiați prieteni, într-un cadru festiv, îmbietor de altfel. Crăciunul înseamnă oameni, bine, cald, iubire. Cel ce nu are Crăciunul în inimă, nu-l poate găsi niciodată sub un brad.
Reporter: Unde vei petrece Revelionul?
Roberta Crintea: Pe mine, în fiecare an, Revelionul mă găsește cântând și asta este o mare fericire. Sunt prezentă la Craiova, la Severin, la Târgu-Jiu, să bucur inimi. Aceasta este menirea pe acest pământ. Abia pe 1 ianuarie o să mă bucur de priteni dragi și mulți și o să merg pe Clisura Dunării, într-o superbă locație, cu oameni aleși și foarte dragi.
Reporter: Ce dorințe ai pentru noul an?
Roberta Crintea: Anul ce urmează presupune o muncă amănunțită de promovare. Cu răbdare, îmi construiesc obiective și fac tot ce îmi stă în putere să le ating. Dacă ai pasiune, ceea ce faci devine o plăcere. Artistul, îndeosebi, este o persoană deosebit de sensibilă; de aceea, poate merită privită cu atenție și cu sensibilitate.
Reporter: Dacă ar fi să răspunzi repede, fără să te gândești prea mult, cele mai intense clipe de fericire au venit din: familie, iubire sau profesie?
Roberta Crintea: Din iubire!
Reporter: Ce-ți face viața fericită și ce te necăjește?
Roberta Crintea: Fiul meu. El are puterea de a mă face cea mai fericită de pe pământ și, Doamne ferește, ceva ce ar fi legat de el, negativ, m-ar îngenunchia și aș putea să fiu un om nefericit oricând.
Reporter: Cum este Roberta Crintea acum?
Roberta Crintea: Ooooh, în multe feluri! Exigentă. De fapt, descopăr că sunt exigentă când plec de lângă oameni, fără vreo explicație; îmi dau seama că nu mi se potrivesc. Romantică, incurabilă… (râde!). Iubesc! Sufletul omenesc este maleabil la frumos. Temperamentală și surprinzătoare, însă cu un non sens la ceea ce am spus mai devreme: stabilă. Sunt foarte stabilă și, cu lipsă de modestie, sunt o prezență! Sigur înțelegi ceea ce vreau să spun. Punctez unde merg și sunt fericită că pot fi o prezență.
Reporter: Ai trăit iubind și cântând. Ți-ai trăit iubirea cu adevărat?
Roberta Crintea: Da! Am trăit marea mea dragoste, iubirea aceea supremă, în care tu nu contezi, în care dăruiești până la sacrificiu, pentru că asta nu-ți propui, ci celălalt te aduce în starea de a dărui fără margini. Dar Dumnezeu știe ce planuri are cu noi? Noi suntem doar uneltele lui.
Reporter: Ai vrea să schimbi ceva la tine?
Roberta Crintea: (Râde!) …sufăr de entuziasm! Am prea multă și prea mare încredere în oameni. Dăruiesc mult și foarte ușor trec prin neîmpliniri și nu-mi liniștesc sufletul până când nu mai e nicio soluție, când e îngenunchiat definitiv, când pur și simplu nu mai poate lupta. Așa că… oh, ohh, câte aș schimba!
Reporter: Ești căsătorită de 20 de ani. Cum este relația ta după două decenii?
Roberta Crintea: Sudată! Sudată de “de toate”. Echilibrată și liniștită. După 20 de ani nu mai poți fi ca în prima lună de relație. Amorul nu moare, dar trece. Iar dacă 20 de ani am fost alături, cot la cot cu soțul meu, cu siguranță că tot ceea ce ne-a unit a fost dragostea. Și, ca să nu bat câmpii, trebuie să spun că nu mai arde ca o torță, pentru că la un moment dat se stabilesc alte raporturi între doi oameni, care trăiesc atâția ani împreună. Misterul nu se consumă, asta e clar! Poți locui o viață sub același acoperiș cu cineva și nu-l cunoști. Noi știm despre oameni ceea ce vor ei să știm, ceea ce ne arată ei. Sufletul nu-l putem ști.
Reporter: Se trăiește ușor cu tine?
Roberta Crintea: Nu știu! Nu cred. Sunt dificilă. Am o sensibilitate aparte. Mă afectează ușor multe lucruri. Am tabieturi la care nu pot renunța de dragul nimănui. Sunt greu de mânuit, dacă nu ai diplomația necesară. Probabil profesia mea a avut un rol foarte important în a-mi stabili modul de trai. E dificil să ajungi la un echilibru între soț, copil, părinți și carieră. Trebuie să fii concesiv. Trebuie să accepți că oamenii nu sunt perfecți. Îmi petrec mult timp singură, când pot. Îmi place mult să mă răsfăț ascultând muzică de tot felul. Să tac, să visez și să fiu eu cu mine. Greul mi-l duc singură și nu-l prea împart cu nimeni, iar bucuria o împart cu toată lumea. Cu toții avem defecte, dar când defectele cuiva tind să afecteze în mare parte viața ta este cel mai bine să te rupi; să rupi legătura indiferent dacă este de prietenie sau de iubire. O relație care îți mănâncă zilele, e mai bine să se încheie la timp.
Reporter: Cum e soțul tău? Cum vede profesia ta?
Roberta Crintea: Au fost etape și etape. Perioade de tot felul, pentru că suntem oameni, creștem, ne maturizăm și evoluăm. Dacă vorbim despre azi, este permisiv; mă lasă să îmi trăiesc anii, să respir și să fiu liberă. Am mai spus cândva: liberă nu înseamnă să fac ceea ce vreau, ci să nu fac ceea ce nu vreau. Îmi place să creez, să călătoresc. Îmi permite să fac asta. Într-un fel, el și-a asumat profesia mea. Lasă oamenii să mă iubească și să îi tratez așa cum cred eu de cuviință. Este liniștit, este în spatele meu și nu se bate cu pumnii în piept că aș fi produsul lui, că a făcut lucruri pentru mine, sau că îi datorez ceva. El știe foarte bine limitele pe care și le-a stabilit singur și se încadrează în ele.
Reporter: Tu îi oferi această libertate?
Roberta Crintea: …mmmmda, cred că da. Nu îl asupresc și nu i-am sterilizat sufletul, iar asta înseamnă siguranță. I-am permis (și mi s-a părut firesc să fac asta!) să aibă intimitate și să poată să simtă ce-și dorește, fără mentalități învechite. Încerc cu discreție și delicatețe să îi ofer soluția tacit pentru a-și folosi mintea și sufletul cum dorește. Noi suntem căsătoriți, nu închiși pe viață într-o colivie. Nimeni nu are dreptul să decidă în locul celuilalt. Iubirea înseamnă libertate. Eu cred că dacă iubești și ești iubit, ști! Nu te întrebi mereu dacă este așa. Nu ai nevoie de parola de la telefon și nu cerșești atenție. Nu îi sigilezi viața partenerului. Cu toții o avem doar pe aceasta. Este una singură și merită să o trăiești așa cum gândești.
Reporter: Ce calități iubești la oameni?
Roberta Crintea: Curajul! Este o calitate excepțională, pe care o întâlnesc mai rar la cei din jurul meu. Bunul simț este suprema dovadă de inteligență, din punctul meu de vedere. Toleranța, pentru că suntem oameni și suntem predispuși greșelii. Bunătatea am lăsat-o la final, pentru că orice om care e bun, care are sufletul bun și vorba caldă, îmi trezește cele mai profunde trăiri interioare. Cele mai profunde și catifelate stări le trăiesc atunci când întâlnesc astfel de oameni.
Reporter: Material și profesional ești o femeie împlinită. Îți lipsește ceva?
Roberta Crintea: Desigur că am lipsuri și, la această vârstă, gândesc altfel. Vreau altceva. În viața fiecărui om există lacrimi vărsate de fericire, de durere, de dor, de ciudă, de neputință, de pierdere, de regăsire, toate la un loc. La vârsta mea, încă mai am vise de împlinit. Încă mă mai plimb prin ploaie fără umbrelă, încă mă mai uit la desene animate, încă mai zâmbesc când merg pe stradă, încă iubesc! Și încă o mai pot lua de la capăt.
Reporter: Cum îi privești pe cei care vorbesc despre tine? Ai puterea să îi ierți?
Roberta Crintea: Nu e treaba mea ce spun oamenii despre mine. Eu sunt ceea ce sunt și fac ceea ce fac. Iert, da! De foarte multe ori iert, dar iertarea nu șterge nimic din ceea ce a fost în trecut. Nu repară trecutul și nu schimbă oamenii. Iertarea doar vindecă sufletul. Sunt o femeie iubită și asta mă ține vie în adevăratul sens al cuvântului. Iubirea nu ne umple viața, ci ne dă viață, mai ales cea trăită cu înțelepciunea maturității. Întotdeauna înfloresc pentru cineva și nu mă ofilesc pentru nimeni!
Reporter: Ești o femeie puternică și pare că nimic nu te poate atinge. Totuși, există ceva ce te mișcă?
Roberta Crintea: Iubirea mă mișcă! Dar depinde la ce te referi, mai exact. Pot vorbi despre iubire în zeci de rânduri. În multe forme: cum o văd eu, cum am citit despre ea. Unii o trăiesc de ochii lumii. Se prefac atât de mult, încât se dau chiar exemplu. Sunt unii care merg înainte, în virtutea inerției și a unor proiecte familiale, sau de altă natură, dar comune. Alții spun că o duc binișor. Momentan! Dar nici pe departe nu ar recunoaște că mai au un pas până la declinul acela final. Dacă vrei iubire, oferi iubire. Dacă vrei ajutor, oferi ajutor. Vrei respect, oferi respect. Asta e lumea din jurul nostru și cam asa trebuie să procedăm. Cântecul m-a făcut nemuritoare. Lui îi sunt datoare.
Reporter: Cântecul tău are o puternică încărcătură emoțională. Ce te inspiră?
Roberta Crintea: Scopul muzicii și al artei este emoția. Să faci această profesie la înălțime este mare nevoie ca tot ce ține de tine, de persoană, să funcționeze. Dar tot! Sacrificiul este mare. Îți poate schimba chiar exigența. Cântecul m-a făcut nemuritoare. Lui îi sunt datoare. Mă inspir din tot ce văd și simt. Tot ce trăiesc prin gândul și visarea mea. Oamenii, ei și comportamentul lor mă inspiră. Viața nu te întreabă ce oameni îți dorești. Pur și simplu ne oferă oameni de care ne leagă cu un fir invizibi, iar aceștia scriu în cartea vieții noastre. Timpul îmi demonstrează cel mai adesea că oamenii sunt exact cum obișnuiesc să afirme că n-ar fi. Unii strălucesc, dar nu de la razele soarelui, ci de la lumina care arde în interiorul sufletului lor. Când ea este stinsă, ei sunt doar niște felinare umblătoare, care tot rătăcesc drumul. În calea mea am căutat mereu oameni care să mă facă să râd, să fie pozitivi, spontani, fără prejudecăți. Sunt așa de puțini! Abia i-am zărit ici-colea, dar, una peste alta, nu-mi pasă de părerile celor ce nu mă cunosc. Râd și zbor!
Reporter: Eşti urmărită de foarte multă lume, pe facebook, prin mass-media şi chiar în viaţa reală. Transmite-le un mesaj oamenilor care sunt cu ochii pe tine!
Roberta Crintea: Da, într-adevăr, și asta nu mă face decât mulțumită și bucuroasă. Eu le scriu oamenilor foarte des. Îi îndemn să trăiască, să iubească, le ridic moralul cu cuvinte calde. Îi trezesc la realitate vorbind despre suferința sufletului ba trădat, ba mințit, ba neiubit. Ei se bucură și îmi trimit zi de zi gânduri bune. Mă încarcă extrem, iar dacă au fost zile în care nu am avut de unde să îmi extrag vitamina pentru o existență frumoasă, am căutat-o acolo, în ei, în acei oameni din spatele profilelor care au atâtea sensibilități și dureri și bucurii și cărora statutul, sau orice altceva, nu le permite să și le exprime. Așa că suntem alinare unii altora. Dragii mei, vă mulțumesc pentru atâtea flori presărate în suflet! Mulțumesc tuturor celor ce îmi vizitează profilul, vizibil și invizibil. Sper și doresc ca în viața lor să existe doar iubire și fericire fără chip.
A consemnat Minodora Sucea
