Roberta Crintea: „Am învățat că ziua de mâine este cel mai important lucru în viață”

7889

Astăzi, 10 august 2017, este o zi cu totul şi cu totul specială pentru Roberta Crintea. Este ziua în care mai pune un trandafir în buchetul vieţii, o zi pe care şi-a propus să o petreacă alături de persoanele dragi din viaţa ei. Îndrăgita solistă Roberta Crintea, membră a Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, nu are nicio reţinere în a-şi recunoaşte vârsta, însă dragostea de oameni, de muzică şi de viaţă, o fac să pară veşnic tânără şi mereu îndrăgostită …de tot ceea ce face. Recent întoarsă dintr-o vacanţă de poveste, în care s-a relaxat alături de soţul său, Roberta şi-a făcut timp să răspundă câtorva întrebări, să dezvăluie secrete şi să spună ce surpriză i-a pregătit publicului.

Reporter: Te-ai întors recent dintr-o superbă vacanţă în Tenerife. Cum a fost acest sejur şi ce înseamnă noţiunea de „vacanţă” pentru tine?

Roberta Crintea: Vacanța înseamnă eliberare. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darurile care le primesc zi de zi la anii aceștia!

Nu renunț niciodată la ceea ce îmi doresc cu adevărat, de aceea nu pierd niciun moment pe care scrie „vacanţă”.

Vacanța înseamnă să visez și am visuri mari. Îmi place să zbor; vreau să am aripi. Îmi place ploaia, îmi plac oamenii, îmi place tot ce este nou, sunt curioasă să văd lucruri și locuri cât mai multe și inima îmi este plină de vis și de iubire cum e încărcat de flori un ram de măr în Mai. Îmi e drag…tânără ca luna plină, copilăroasă, originală și zăpăcita; fac poze și în sufletul meu cunosc evadarea.

Reporter: Luna august este luna ta, luna în care mai prinzi un trandafir în buchetul vieţii. Cum e viaţa ta acum?

Roberta Crintea: Luna August îmi aduce daruri, oameni care mă iubesc, iar anul acesta luna August este cu totul și cu totul specială (râde). Luna August mai aduce o melodie nouă pentru publicul de care mă simt iubită din ce în ce mai mult!

„Ești darul de la Dumnezeu” este melodia care cununează dragostea din viața mea.

Viața mi-e bună pentru că sunt sănătoasă, în primul rând, pentru că am un copil sănătos și chiar dacă trăiesc o mare parte din viața mea singură, fericirea vine pe bucăți, nu este ceva cert, nu este ceva promis este ceva ce primesc în anumite părți ale anului, dar atunci cunosc împlinirea zilelor în care mi-a fost dor.

Am învățat că ziua de mâine este cel mai important lucru în viață, așa că ziua de mâine o voi trăi întotdeauna fără să las greutatea pașilor să îmi umbrească drumul; voi păstra gândul bun paşnic la intrare în sufletul meu.

Reporter: Ţi-ai făcut planuri pentru aniversarea din acest an?

Roberta Crintea: Întotdeauna am dat importanșă anilor mei, de aceea  am ales să simt pulsul celor dragi și am făcut în așa fel încât să fiu înconjurată de ei, să simt emoție, atașament, iubire pentru că toți rezonăm la acest cuvânt, toți reușim să fim buni dacă învățăm să ne iubim pe noi înșine și pe cei de lângă noi.

În acest an voi sărbători la un restaurant foarte frumos din orașul nostru cu toți prietenii mei, cu muzică bună, unde vor cânta colegi de-ai mei; în anul acesta îmbrac o rochie roșie și închin un pahar de vin roșu pentru toți cei care mă iubesc și pentru că fac 42 de ani.

Reporter: Anul 2017 este unul de nota 10 pentru Roberta Crintea? Care sunt marile realizări recente?

Roberta Crintea: Anul 2017? Mi-a împlinit sufletul îngenunchiat de trădări, dar Dumnezeu m-a răsplătit cu o dragoste nemărginită a celor ce iubesc cântecul meu și artistul Roberta Crintea. Mi-am zis mereu că cei mai frumoși oameni pe care îi cunosc sunt cei ce au cunoscut înfrângerea, suferința, zbuciumul, pierderea, dar care au găsit calea de a ieși învingători! Și să mă crezi acești oameni au o anumită Apreciere, o sensibilitate și o înțelegere a vieții care îi umple cu compasiune și dau dovadă de o blândețe profundă.

Anul 2017 mi-a dat putere să fac un pas și încă un pas și încă unul și am descoperit că, dacă lupți, totul ajunge de partea ta, dar nu doar prin luptă, ci prin muncă și încredere.

O viață bună nu înseamnă cantitate; înseamnă atitudine, acțiune, idee, descoperire…stil de viață. Cu gustul pentru rafinament nu te naști, acesta se construiește. Orice încercare mi-a fost răsplătită, orice bucurie o trăiesc la intensitate și o primesc cu inima. Realizările recente sunt evidente, publicul m-a încununat și îi mulțumesc! Prezenţa acestui public la ascultarea melodiilor mele noi nu pot să facă din mine decât cel mai fericit om de pe Pământ!

Reporter: Ce-şi mai doreşte Roberta Crintea de la viaţă?

Roberta Crintea: De la viață îmi doresc tot! Tot ce înseamnă EA. Îmi place mirosul de tei, de portocală, pământul înainte de ploaie, Toamna cu Amurgurile ei, cu culorile ei, Vara, verile în care îmi pierd mințile, în care îmi aleargă vântul prin păr, iubesc cireșele din Mai și ziua de Crăciun; aștept în fiecare an cu aceeași nerăbdare Decembrie. Îmi plac oamenii, iubesc oamenii, oamenii care nu uită cine sunt ei și cine sunt eu, și știi ceva, Minodora? Îmi place cum mă privești tu și cei ca tine! Eu mi-am vândut sufletul oamenilor sunt a voastră, a tuturor…Roberta

O singură rugăciune am: “Doamne, să nu mă laşi niciodată să fiu mulţumit/ă cu mine însumi! Amin!”
A consemnat Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here