Rezultatele la concursul pentru constituirea CNEME, afișate astăzi

1389

Candidații admiși la concursul pentru constituirea Corpului Național de Experți în Management Educațional (CNEME) vor afla, astăzi dacă, în urma evaluării portofoliilor, au obținut punctaje suficient de mari pentru a fi declarați promovați.

Din Gorj, de prima etapă a concursului, cea de selecție online, au trecut 25 de candidați. Aceștia au avut la dispoziție o săptămână pentru a-și depune la Inspectoratul Școlar Județean Gorj portofoliile cu documentele prevăzute la art. 7 din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educațional, aprobată prin OMECTS nr. 5549/2011, cu modificările și completările ulterioare. Conform calendarului de desfășurare a concursului, rezultatele evaluării acestor portofolii vor fi afișate, astăzi, iar candidații nemulțumiți de punctajele obținute vor putea depune contestații în perioada 6 – 12 august. Acestea vor fi soluționte până pe 13 august, urmând ca rezultatele finale ale evaluării portofoliilor depuse la concursul de selecţie a cadrelor didactice în vederea constituirii Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional să fie afișate pe 14 august. Ordinul de ministru privind înscrierea în Registrul național al experților în management educațional a cadrelor didactice declarate promovate va fi emis până la data de 24 august 2020. Calitatea de membru în Corpul Naţional de experţi în management educațional, certificată prin înscrierea în Registrul Naţional al experţilor în management educaţional, în urma promovării concursului de selecţie organizat de Ministerul Educației și Cercetării, este una din condițiile obligatorii pentru participarea la concursurile de selecție a inspectorilor școlari și a directorilor unităților de învățământ din sistemul preuniversitar, conform prevederilor legale..
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.