Rezultatele jandarmilor gorjeni, expuse în faţa şefilor de la Bucureşti

96

ijj1La sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) s-a desfăşurat în cursul zilei de miercuri o videoconferinţă cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, principala temă fiind “Evaluarea activităţii desfăşurată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj în anul 2010”.

La acest eveniment au participat oficialităţi ale administraţiei publice locale şi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, iar din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a participat generalul maior dr. Neculai Bontic, adjunct al inspectorului general. Potrivit lui Alin Ivan, purtător de cuvânt al IJJ Gorj, în cadrul activităţii de evaluare, au fost prezentate activităţile organizate, misiunile executate şi rezultatele obţinute în anul 2010.

Astfel, a fost asigurată paza şi protecţia instituţională la un număr de 22 de obiective din zona de competenţă şi s-a asigurat menţinerea ordinii interioare la 12 săli de judecată. Totodată, s-au organizat şi executat un număr de 260 transporturi de valori (din care 238 în judeţ şi 22 interjudeţene), precum şi 99 de transporturi cu caracter special (substanţe toxice, armament şi muniţie).

„Unitatea noastră asigură paza, protecţia, supravegherea şi intervenţia la conductele magistrale de transport produse petroliere (gazolină, ţiţei, etan) şi cea de fibră optică pe o lungime totală de 185 km, fiind executate în acest an un număr de 1.280 de misiuni pe aceste categorii”, a precizat Alin Ivan.

Combaterea criminalităţii, prioritară în 2011

Reprezentantul IJJ Gorj a precizat că prin numărul 112 şi prin centrala telefonică a unităţii au fost recepţionate 62 de apeluri care au intrat în competenţa Jandarmeriei, astfel ducând la creşterea operativităţii subunităţilor de intervenţie şi răspunderea promptă la solicitările cetăţenilor. Şi structurile operative ale IJJ au asigurat ordinea publică la 18 manifestaţii de protest, 137 de manifestări sportive, dar şi 74 de manifestări culturale şi religioase.

În ceea ce priveşte menţinerea ordinii publice, au fost executate un număr de 1.308 misiuni în mediul rural, 1.956 de misiuni în mediul urban, 334 de misiuni în cooperare cu Poliţia şi 24 de misiuni pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la instituţiile de învăţământ. Toate aceste acţiuni ale jandarmilor gorjeni s-au concretizat în aplicarea unui număr de 1.049 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 233.110 lei şi au fost întocmite 22 dosare cu acte premergătoare pentru cercetarea penală.

Pentru noul an, conducerea Jandarmeriei Gorj, alături de angajaţii din subordine îşi propune sporirea acţiunile de combatere a criminalităţii, prin mărirea efectivelor care execută misiuni operative şi eficientizarea acţiunilor de suport a acestor misiuni, identificarea, împreună cu celelalte forţe din sistemul de ordine şi siguranţă publică a zonelor cu potenţial criminogen ridicat şi aplicarea unor măsuri care să conducă la creşterea siguranţei şi stabilităţii pe plan local, precum şi răspunderea promptă la apelurile primite prin 112 şi dezvoltarea relaţiilor de parteneriat cu celelalte instituţii abilitate pentru a rezolva rapid şi la termen solicitările cetăţenilor.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here