REZULTATELE FINALE LA EXAMENUL DE BACALAUREAT 2018 

192

Cei 1100 de elevi, din județul Gorj, care au depus contestaţii la examenul de Bacalaureat vor afla, astăzi, rezultatele finale. Majoritatea absolvenţilor, 443, au fost nemulţumiţi de notele obţinute la Limba şi Literatura Română.

“Au fost depuse 1100 de contestații, din care 443 la limba română, 331 pentru proba a doua, matematică, respectiv istorie și 326 de solicitări de reevaluare pentru proba a treia scrisă”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2018 vor fi publicate pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Din cei 3666 de candidați înscriși, 3054 au fost prezenți, iar doi au fost eliminați, gradul de promovabilitate în prima sesiune, înainte de contestații, fiind de 60, 61 la sută.
În acest an, niciun elev din judeţul Gorj nu a reuşit să obţină, înainte de contestații, media 10 la bacalaureat. Cea mai mare medie, 9.98, a fost obținută de Ioana Toloargă, elevă a Colegiului Național ”Spiru Haret”, aceasta fiind urmată de fiica directorului DSP Gorj, Monica Boeriu, care a depus contestație, după ce a primit 9.96. Aceasta a absolvit liceul cu cea mai mare promovabilitate la Bac.

Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, din Târgu-Jiu, care se află pe primul loc, cu un procent de 97,10 la sută. La polul opus sunt elevii de la două licee din județ, unde niciun candidat nu a promovat examenul de Bacalaureat: Stoina și Turburea. La Liceul Tehnologic Turburea, pentru al doilea an consecutiv, promovabilitatea este zero înainte de contestații, toți cei 15 candidați prezenți fiind respinși.

Pentru a fi declarat promovat la examenul de Bac 2018, un absolvent de liceu trebuie să aibă minimum nota 5 la fiecare dintre probe, iar media finală a rezultatelor trebuie să fie cel puţin 6.

Rămâi pe gorjeanul.ro pentru a afla rezultatele!
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here