Rezultate dezastruoase la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

296

Puţin peste 14% dintre absolvenţii de liceu din judeţul Gorj care au susţinut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea august – septembrie au reuşit să promoveze examenul. Au existat chiar şi licee în care niciunul dintre elevi nu a reuşit să obţină media 6. Există însă şanse ca procentul de promovabilitate înregistrat la nivelul judeţul nostru să crească după soluţionarea contestaţiilor, asta deoarece foarte mulţi candidaţi au picat BAC-ul cu medii între 5 şi 5,99.

Afişarea rezultatelor sesiunii de toamnă a Bacalaureatului nu prea le-a adus motive de bucurie candidaţilor. La nivel naţional, din totalul celor 52.389 de absolvenţi de clasa a XII-a prezenţi în sălile de examen, au promovat 11.666, respectiv 22,27%. Rezultatul este cu aproximativ 1% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi sesiune a anului 2013. În Gorj, procentul de promovabilitate este cu mult sub media pe ţară, doar 14,30% dintre candidaţii care s-au prezentat la examen reuşind să obţină cel puţin media 6. „Procentul de promovabilitate înregistrat la nivelul judeţului Gorj pe absolvenţi ai promoţiei curente şi absolvenţi ai promoţiilor anterioare a fost 14,30%. Defalcat, 16,30% dintre candidaţii din promoţia curentă au reuşit să promoveze această sesiune, în timp ce doar 9,76 dintre candidaţii din promoţiile anterioare au reuşit să promoveze acest examen, înainte de soluţionarea contestaţiilor”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj.

Cea mai mare medie – 8,93
În Gorj, pentru susţinerea probelor din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului s-au înscris 1583 de absolvenţi de liceu, însă 345 nu s-au prezentat iar o candidată a fost eliminată din examen. Din totalul de 1237 de candidaţi prezenţi în sălile de examen, au promovat doar 177, majoritatea cu medii între 6 şi 6,99. Mai exact, doi candidaţi au promovat examenul cu medii între 8 şi 8,99, 27 cu medii între 7 şi 7,99 iar 148 cu medii între 6 şi 6,99. Cea mai mare medie înregistrată la nivelul judeţului nostru în cadrul acestei sesiuni a Bacalaureatului este 8,93 şi a fost obţinută de către o absolventă a Liceului Tehnologic Bustuchin – Elena Luminiţa Spînu. Cealaltă medie peste 8 (8.5) a fost obţinută de un absolvent al Colegiului Tehnic „G-ral Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu – Alexandru Ion Florica-Căpeţ. Este posibil însă ca procentul de promovabilitate înregistrat la nivelul judeţului nostru să crească după soluţionarea contestaţiilor, asta deoarece 252 de candidaţi au picat examenul de Bacalaureat cu medii între 5 şi 5,99.

Trei licee cu zero promovaţi
Trei licee din Gorj, Liceul Tehnologic Baia de Fier, Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia şi Liceul Tehnologic Stoina, se pot „lăuda” cu un procent de promovabilitate de 0%. La Baia de Fier, de exemplu, au fost 10 candidaţi înscrişi; trei nu s-au prezentat la examen iar restul nu au reuşit să obţină cel puţin media 6. De altfel, un singur candidat a avut media între 5 şi 5,99. La fel stau lucrurile şi la Roşia de Amaradia. La Stoina, din totalul de 29 de candidaţi înscrişi, 12 au absentat iar restul au picat examenul cu medii sub 5, ceea ce înseamnă că şansele ca aceştia să promoveze după contestaţii sunt destul de mici. Sunt, de asemenea, destul de multe licee în judeţ la care au promovat doar unul sau doi candidaţi.

Peste 200 de contestaţii
220 de candidaţi au depus ieri contestaţii, după afişarea primelor rezultate ale examenului de bacalaureat. 86 dintre aceştia au contestat nota obţinută la disciplina Limba şi Literatura Română, 45 nota la Matematică, 12 la Istorie, 51 la Biologie, 12 la Anatomie, 13 la Geografie şi 1 la Psihologie.Contestaţiile vor fi soluţionate în zilele 2 şi 3 septembrie, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în cursul zilei de 4 septembrie.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here