La numai 6 ani de la numirea marelui poet Mihai Eminescu în funcţia de revizor şcolar pentru judeţele moldovene Iaşi şi Vaslui,un alt mare nume al literaturii române şi universale, Ion Luca Caragiale, va ocupa aceeaşi funcţie, începând cu anul 1881 şi va inspecta tot două judeţe din nordul Moldovei, Neamţ şi Suceava.
Contactul cu realităţile din lumea şcolilor îl va ajuta pe Caragiale să adauge vastei sale opere schiţe precum „Domnul Goe”, „Vizită”, „Lanţul slăbiciunilor” şi altele. Spiritul ironic îl va însoţi mereu în activitatea de revizor şcolar iar constatările sale referitoare la condiţiile de muncă şi de viaţă ale învăţătorilor de la sate vor fi prezentate în lucrarea sa „Note critice”. Interesul administraţiei rurale a timpului faţă de învăţământul primar era scăzut, învăţătorii trăiau adeseori în mizerie, de multe ori cu o sănătate precară şi cu salarii extrem de mici. Aceste neajunsuri le întâmpinau până şi revizorii şcolari, care se aflau de multe ori în situaţia de a parcurge pe jos mari distanţe între satele în care urmau să inspecteze modul cum înţelegeau dascălii să îi lumineze pe copii, nevoiaşi în cea mai mare parte. Marele dramaturg devenit revizor şcolar întocmea rapoartele cu aceeaşi migală cu care îşi etala schiţele însă ,niciodată nu a propus sancţiuni , propunea îndeosebi măsuri pentru îmbunătăţirea metodelor de predare şi a situaţiei materiale a învăţătorilor de la sate, despre care, paradoxal, se spunea că sunt luminătorii ţărănimii, dar care erau recompensaţi în mică măsură şi lăsaţi de multe ori să se descurce cum vor putea să le asigure şcolarilor condiţii cât de cât prielnice învăţăturii.
După câteva luni de şedere în Moldova, Caragiale înaintează o petiţie Ministerului Instrucţiei Publice prin care solicită transferul într-un post similar, însă mai apropiat de Bucureşti. I se propun câteva posturi, dintre care unul acoperea judeţele Gorj şi Dolj, însă scriitorul preferă să aştepte vacantarea postului de revizor şcolar de Argeş pe care îl va ocupa în scurt timp.Cu toate că nu are pregătire pedagogică, Caragiale susţine lecţii model de aritmetică şi de limba română, apreciate de colegi şi mai marii învăţământului, care îl vor numi profesor la Liceul Sf.Gheorghe din Bucureşti la catedra de istorie, unde va fi apreciat în egală măsură de profesori şi elevi. În calitate de profesor, fin observator al societăţii contemporane, Caragiale continuă să zugrăvească cu umorul binecunoscut defectele şi preocupările concetăţenilor, de exemplu, ale părinţilor care doreau să îşi vadă odraslele promovate cu orice chip, chiar dacă nivelul lor de cunoştinţe era precar. Intervenţiile, stăruinţa, umilirile de tot felul urmate de presiuni , ameninţări şi intervenţii la autorităţile superioare, iată prin ce trebuia să treacă un profesor la fiecare sfârşit de an şcolar. Schiţele „Lanţul slăbiciunilor” şi „Bacalaureat” oglindesc întocmai şi cu mult umor situaţiile de fapt ale perioadei respective, care, proiectate în viitor, în zilele noastre să zicem,ne par mai cunoscute şi mai actuale ca niciodată. Între timp, tarele societăţii se manifestă ciclic, cu o frecvenţă aproape regulată, făcându-l pe Caragiale cetăţean al zilelor noastre , aşa cum va fi, probabil şi peste încă o sută de ani.
A.Pop
