Revenire importantă la Universitatea

887

Silviu Bogdan (56 de ani) va lucra din nou în cadrul clubului Universitatea Craiova. Reprezentanții formației din Bănie au ajuns la un acord cu omul care a descoperit foarte mulți jucători importanți care au activat în alb-albastru. Printr-un comunicat oficial, s-a anunțat că Bogdan va fi manager al departamentului de scouting din cadrul Academiei Universității Craiova. ,,El a mai lucrat în trecut la Știința, îndeplinind ulterior şi funcţia de Manager al Centrului de Copii și Juniori. Silviu Bogdan este cel care a descoperit fotbaliști precum Valentin Mihăilă, Vladimir Screciu, Ștefan Baiaram, Ștefan Vlădoiu și Jovan Markovic”, a transmis ucv1948.ro. În 2019, Silviu Bogdan a părăsit gruparea din Bănie, activând apoi, pentru scurte perioade de timp, la cluburi precum CFR Cluj sau Turris Turnu Măgurele. Fost arbitru, Silviu Bogdan s-a aflat şi în fruntea AJF Dolj, în perioada 2012 – 2016.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here