Revelionul Artiștilor – ultimele pregătiri înainte de petrecerea de la finalul săptămânii!

869

Se anunță mare petrecere vineri seara la cel mai mare restaurant de pe Insuliță, unde artiști și muzicanți din toată țara își dau întâlnire la propriul revelion. Petrecerea este organizată, ca în fiecare an, de Elisabeta și Gigi Vasile, împreună cu Niculina Stoican, ediția din acest an fiind a 14-a. Prețul unui bilet a fost stabilit la 400 de lei, asta în condițiile în care în anii trecuți numărul solicitărilor a depășit capacitatea sălii unde este organizată petrecerea. Pe lângă organizatori, deja și-au anunțat prezența artiști din diverse colțuri ale țării, care știu că aici se pot distra și se pot revedea cu prieteni și colegi pe care nu i-au întâlnit de multă vreme. Atmosfera va fi întreținută de Mihaela Petrovici, Dumitre Teleagă Meka și Formația Artist Band (Dorinel Puia, Benny Sârbu, Sebastian Roșca și Valentin Perescu), dar oricând oricare artist poate ajunge la microfon pentru a le cânta colegilor săi. Marcela Fota, Mariana Ionescu Căpitănescu, Niculina Stoican și Emil Badea sunt deja printre artiștii care au confirmat că vor fi prezenți la petrecerea la care vor uita de orice grijă de peste an, pe afișul organizatorilor fiind alți zeci de muzicanți așteptați să ajungă la Târgu Jiu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.