Revelaţie în umbra unui vis – ,,Sunt o petală purtată de vânt între cer și pământ”!

1787

Ce sunt visurile, speranța, ce este iubirea? Privesc acei ochi adânci ce sunt asemeni unui ocean fără de sfârșit și mă înec în ei. Ce este așteptarea, ce este dorința? Toate, minciuni deșarte! Toate mi-l șoptesc. Doar un nume, doar un chip, doar o privire, doar el, iar el… nu este. Ce este inima mea, ce sunt ochii mei? Toate lucruri înșelătoare ce-l cer doar pe el, iar el… el nu e! Ce sunt lacrimile mele, ce este durerea mea? El face pași pe drumuri străine. Sunt vânt, ploaie, zăpadă și nisip, ce-l urmează, doar să pot să-l mai simt. Iar el… el nu e? Trecut, prezent, viitor, acum, am mai rămas doar eu. În ziua când l-am cunoscut, mi-am scris sfârșitul fără să realizez. Acum, pentru ceea ce simt, continui să îl scriu din nou și din nou cu bună știință. Ce este tristețea? Ce este dezamăgirea? O stea se stinge ușor. Cerul plânge sub forma picăturilor de ploaie. Privesc în urmă tot mereu, poate vine azi, ori de ce nu, mâine. Odată cu mugurii, cu frunzele sau poate cu florile copacilor. Însă ele vin de atât timp, tot singure. Aștept, aștept și încă aștept. Dar el? El nu vine. Ce înseamnă viața? Eu care continui să tânjesc după moarte pentru a putea trăi. În această lume mare, în această deplină singurătate, tu ce-ți dorești? Pe acest vast pământ, plin de speranțe spulberate, tu ce cauți? În această viață efemeră , tu pe cine aștepți? În aceaste zile reci, tu cine ești? Astăzi, nu mai știu nimic. Nici pe el, nici pe mine, nici ceea ce simt! Astăzi sunt timp, însă el poate fi numit astfel doar dacă trece. Sunt fulgii mari de nea ce zboară prin văzduh, însă simt cum vine primăvara. Sunt minunatele flori din vară, însă, din cauza secetei, simt cum mă ofilesc. Sunt o petală purtată de vânt între cer și pământ! Singură, înstrăinată și tristă. Sunt soare, dar se înnoptează. Sunt lună, dar se ivesc zorile. Sunt o stea, dar uite, mă sting și pier ușor în neant! Eu, care de atâta vreme continui să dansez pe muchie, sunt un om, dar iubesc…
Maria IORDACHE, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Univ. «Lucian Blaga» Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here