Orice cetățean român bine informat cunoaște poziția iredentistă a Ungariei, într-un lanț continuu de acțiuni antiromânești, declanșate imediat după încheierea tratatelor de pace de la sfârșitul Primului Război Mondial. Mai exact, avea să se întâmple după semnarea tratatului de la Trianon, în 4 iunie 1920, când Transilvania revenea la trupul țării – mama, România. Altfel spus, Ungaria nu s-a împăcat vreodată cu noile și justele hotărâri stipulate în tratat, încercând să convingă prin deturnarea adevărului istoric că Transilvania nu este pământ românesc, mai precis că ,,la venirea ungurilor aici, nu au găsit pe acest teritoriu niciun picior de român”.
Or, de la această idee năstrușnică și deosebit de periculoasă, țintindu-se revizuirea granițelor, evident și reîntregirea Ungariei, avea să declanșeze, atât în perioada interbelică, precum și după 1989, o virulentă campanie iredentistă, antiromânească, având scopul de a destrăma România și a readuce Transilvania în granițele Ungariei. De altfel, în coloanele acestui prestigios cotidian local am abordat în mai multe rânduri problemele legate de revanșardismul maghiar, subliniind cu precădere programul său revizionist antiromânesc, derulat permanent printr-o propagandă virulentă și cu manifestații ostentativ-provocatoare, jignitoare, menite să umbrească pretutindeni demnitatea și imaginea României. Și iată că, folosindu-se acum de complexitatea și mai ales de instabilitatea politică, economică și juridică care afectează astăzi comunitatea europeană și numai, autoritățile de la Budapesta, au găsit de cuviință să accelereze transpunerea în practică a programului revanșard maghiar, lansat prin hotărârea parlamentului ungar încă din 2010. Adică, împlinirea celor 100 de ani (iunie 2020) de la semnarea Tratatului de la Trianon, să găsească națiunea unită, incluzând aici și pe maghiarii din fostul spațiu austro-ungar. Iar deviza revizionistă, antiromânească este: ,,nem, nem, soha”, adică, ,,nu, nu, niciodată”, cu trimiteri și atacuri directe la revizuirea granițelor.
Din păcate, la toate aceste provocări, autoritățile de la București nu au un răspuns ferm, iar dacă o fac, reacțiile sunt timide, de genul că ,,orice încercare de rescriere a istoriei și de aducere în discuție a unor poziții revizioniste este inacceptabilă”. O spune doar Ministerul român al Afacerilor Externe, în vreme ce partidele politice refuză orice fel de poziție oficială, căzând în capcana șantajului UDMR-ist, din motive de acum bine cunoscute, mai exact legate de interese de partid și de guvernări obscure. De altfel, nu există niciun fel de îndoială că UDMR-ul, dar și celelalte partide și organizații etnice maghiare din Transilvania sunt filiale sau anexe ale FIDESZ, executând ordinele venite de la Budapesta și în principal de la premierul Viktor Orban. Pe de altă parte, și-au pierdut încrederea în astfel de formațiuni-satelit chiar maghiarii din Transilvania nemulțumiți, bunăoară, că Kelemen Hunor și uniunea pe care o conduce nu le mai apără interesele legate de îmbunătățirea condițiilor de viață, în schimb de ani de zile, liderii lor sunt preocupați doar pentru a-și asigura propria bunăstare. Cât despre actualul președinte al României, cel pe care legea fundamentală a țării îl obligă să se implice nemijlocit în apărarea suveranității și unității naționale, acesta merită doar cuvinte de ocară, pentru că este total indiferent față de cele se întâmplă, adică la lungul șir de atacuri iredentist- revizioniste la adresa țării noastre, fiind chiar un colportor de vrajbă, ură și dezbinare între români. În schimb îl preocupă lejeritatea și propria imagine, statul degeaba sau ieșirile la TV și pe la întâlnirile de clacă ieftină, pentru a ataca cu sau fără motiv actuala Coaliție de guvernare, evident țintind pe seama și munca altora obținerea unui al doilea mandat prezidențial.
Adică, o amarnică constatare, într-un moment complicat și dificil pentru România, în condițiile în care antiromânismul maghiar, după un plan bine gândit și-a intensificat atacurile iredentiste, cu puțin timp în urmă punând la cale deloc întâmplătoare, incidentele româno-maghiare petrecute la cimitirul din Valea Uzului. Numai că ceea ce invoca UDMR-ul și celelalte partide maghiare, sub comanda directă a autorităților de la Budapesta, este o mare manipulare colportată de niște minți bolnave de șovinism și ură. Și pentru că nu mulți cunosc situația reală de acolo, trebuie să afle că în acel cimitir își dorm somnul de veci militarii căzuți la datorie în cele două războaie mondiale, nu doar români și unguri, ci și sute de soldați slovaci, sârbi, austrieci, germani și ruși. Deci, este vorba până la urmă de un cimitir internațional, fiecare din țările ai căror eroi sunt înmormântați acolo, având dreptul pentru a-i comemora în acest loc, predestinat de acum ca o simbolistică de conviețuire pașnică de-a lungul timpului pe pământul nostru românesc. Iar când lideri importanți din întreaga lume s-au întâlnit pe pământ francez (iunie 2019) pentru a cinsti memoria eroilor căzuți în una dintre cele mai mari bătălii din frământata istorie universal (bătălia din Normandia – iunie 1944), gândind laolaltă, mai mult ca oricând o reconciliere, pace și unitate pe bătrânul nostru continent, era firesc ca românii să-și cinstească și ei eroii, cu totul mai potrivit, adică de Ziua Înălțării Domnului. Și ceremonii de Ziua Eroilor au avut loc în toată țara, între altele nevoia de a cinsti cum se cuvine și pe cei căzuți la datorie pentru țară și care își dorm somnul de veci în cimitirul internațional din Valea Uzului (județului Harghita).
Numai că, cei peste 1000 de români sosiți aici pentru a-și comemora eroii, au avut parte de rezistența unor minți iredentistșovine, manevrate ostentativ de către liderii politici ai UDMR și ai altor partide etnico-maghiare din Transilvania, cu știrea și încuviințarea nemijlocită a guvernului Ungariei. Iar ceea ce s-a întâmplat acolo putea să degenereze, într-un grav conflict interetnic, asemănător cu tragicele evenimente de la Târgu Mureș, din martie 1990, dar spre deosebire de acel moment, de această dată planul marșav pus la cale de orbaniști, hunnoriști, zsoltiști, șamd, avea să fie dejucat de profesionalismul factorilor responsabili de siguranța națională, din țara noastră. Și totuși să mergem mai departe pe firul evenimentelor, dând posibilitatea unei mai atente cunoașteri a realităților de aici, dar mai ales a dedesupturilor acestora, dându-ne seama până la urmă fiecare în parte că iredentismul maghiar nu a înțeles, sau refuză să înțeleagă ceva din lecțiile celor două războaie mondiale și preferă cu încăpățânare să întrețină, în locul unui climat de conviețuire pașnică, o permanentă stare de tensiune și conflicte interetnice. Iar în cazul de față disputele au început chiar în 6 iunie a.c., când căpeteniile maghiare au închis cu lacăt cimitirul, iar în jurul acestuia au dispus desfășurarea unui lanț uman, invocând ,,paternitatea” locului și deci oprirea românilor de a intra în incinta cimitirului pentru a-și comemora eroii căzuți în timpul celor două conflagrații mondiale. Cu atât mai grav cu cât, după cum spuneam, acest cimitir are și o semnificație internațională. Mai mult, pentru a înțelege și mai bine gravitatea faptelor, mai ales a manipulărilor și intoxicărilor ,,elitelor” maghiare, este bine să spunem tuturor oamenilor de bună credință, că exact cu o zi înainte de Ziua Eroilor (5 iunie, 2019), cimitirul cu pricina fusese deschis pentru vizita un vicepremier al Ungariei, ocazie sinistră pentru a acuza apoi autoritățile române, chipurile vinovate că nu au luat măsuri împotriva celor care au vandalizat cruci ale soldaților unguri. Numai că totul era un fals grotesc, întrucât filmele postate imediat după astfel de declarații, scoteau la iveală neadevăruri și minciuni gogonate, necomițându-se niciun act de vandalizare.
Pur și simplu este o intoxicare și o incitare a opiniei publice a antiromânismului maghiar, căutându-se pe acest subiect de scandal să se acrediteze ideea că cimitirul este exclusiv maghiar și nu internațional, cu atât mai mult unul românesc. De altfel, crucile de pe mormintele soldaților români din acest cimitir au fost distruse încă din 1994, de către reprezentanții udemeriști, în jur de 100 de cruci cu nume românești fiind arse și îngropate după un ritual păgân (vezi – Adevărul de Cluj/ 30 august 1994, sub semnătura gazetarului Valer Chioreanu!), profanatorii ținându-se de umeri ca într-un dans ritualic, în momentul în care asistau la arderea sau îngroparea acestor simboluri funerare, cu înscrisuri în limba română. Pentru ca acuma, aceiași iredentiști maghiari să revendice, după acele groaznice fărădelegi, cimitirul ca fiind unul unguresc. Iar o astfel de crimă, săvârșită atunci printr-un ceremonial ciudat, cântându-se imnul ungar și sub arborarea drapelului Ungariei, este de fapt o continuare a crimelor săvârșite de unguri împotriva populației românești pe timpul stăpânirii austro-ungare și a regimului hortyst, cu precădere în Ținutul Secuiesc, între altele fiind demolate sau arse bisericile ortodoxe, în vreme ce românii erau supuși unor terori cumplite (între multe altele, a se vedea crimele de la Ip, Treznea, etc., săvârșite imediat după Diktatul de la Viena-30 august 1940) și unui intens proces de maghiarizare forțată.
Așadar, este limpede, că tot scandalul iscat în jurul cimitirului internațional de la Valea Uzului, a fost pus în scenă de către guvernul Ungariei și declanșat de cozile de topor maghiare din Transilvania, totul sub îndemnurile propagandei lor iredentist- separatiste a așa-zisului ,,an al solidarității și împlinirii naționale”, în contextul împlinirii a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Și spun ei, că totul se bazează pe credința de dăruire a maghiarilor, propunându-și ca rezultat final “unificarea națiunii”, iar obrăznicia nu are limite, redând aici și gândurile rostite la un miting desfășurat la Miercurea Ciuc, ale președintelui Partidului Popular Maghiar din Transilvania, pe numele Istvan Csomortanyi, adică ,,nu avem nevoie de tutela Bucureștiului, nici de tutela ministerului”, ,,nu avem nevoie de guvernatori în Transilvania”, iar “cimitirul militar de la Valea Uzului trebuie să fie lăsat proprietarului de drept, comunei Sanmartin”, adică comunității maghiare din această zonă. Nimic mai fals, de drept și imoral la astfel de cerințe provocatoare, de ofensivă virulentă. Numai că din păcate, după cum spuneam, autoritățile statului roman continuă să permită cu o pasivitate bolnăvicioasă astfel de acțiuni și provocări ale revanșardismului unguresc și poate că o astfel de atitudine care până la urmă revoltă poporul român, are legatură cu acele jocuri politice meschine în luptele pentru putere, iar UDMR, bunăoară, este balamaua care, prin șantaj direct la purtător, asigură, ori ba, jalnicele guvernări rânduite anapoda de 30 de ani încoace în România. Și după cum se întreba același redutabil jurnalist ardelean (n.n. Valer Chioreanu) cu ani în urmă: ,,Dacă aliații UDMR din Parlamentul României s-au gândit vreodată la perspectiva de a li se șterge sau vandaliza numele, după moarte, de pe crucile transilvane”?! Ori spera ca mormintele lor să fie cruțate dacă pe cruci vor scrie, alături de nume, și mențiunea: fost membru al PNȚCD, PNL, PSD, USR, PRO ROMANIA, șamd., drept ,,amintire” a unei colaborări care a făcut atâta rău României, după cum și palida reacție a puterii politice și guvernamentale de astăzi, vizavi de poziția revizionist separatistă a Ungariei și a clientelei sale entice din Transilvania, care nu încetează o clipă mârșavele atacuri la adresa României. Speranțe care să ne scape de această hidră prădătoare încă mai sunt, dar totul depinde de noi ca națiune și mai ales de cei care diriguiesc destinele acestei țări, cerându-le cu fermitate să militeze energic pentru unitatea și demnitatea de neam ale acestui popor, nu pentru dezbinare și interesele lor oculte, care de atâta amar de vreme macină și prăduiesc laolaltă România.
Altfel, doar cu smerenie și îndurare să-l rugăm pe bunul Dumnezeu să apere și să ocrotească națiunea și poporul român.
Prof. VASILE IROD
