Reunirea Pandurilor mai aşteaptă

538

Antrenorul Adrian Bogoi nu se grăbeşte să sune adunarea. În lipsa fondurilor, pandurii se vor pregăti oricum pe plan intern, în propria bază, aşa cum au făcut-o şi în precedentele pauze competiţionale. Aşadar, reunirea nu va avea loc în această săptămână, iar o dată certă pentru reluarea pregătirilor urmează a fi stabilită de comun acord cu conducerea clubului. Potrivit site-ului oficial al Pandurilor, Bogoi a declarat că jucătorii vor fi chemaţi “la datorie”, în săptămânile viitoare, în funcţie şi de condiţiile meteo. La reunire ar putea apărea feţe noi, dar jucătorii cu experienţă, atât de necesari în acest moment, sunt greu de adus. “Aş vrea să reluăm antrenamentele pe 14 ianuarie sau 21 ianuarie, dar trebuie să mai punem la punct unele detalii cu privire la pregătirea de iarnă. În momentul în care ajungem cu toţii la Târgu-Jiu vreau să avem toate condiţiile asigurate pentru pregătire. În ceea ce priveşte lotul, în mare parte ne vom baza pe lotul din turul campionatului, nu am fost anunţat până acum decât de o singură plecare, cea a lui Cenaj. Cât despre veniri, avem o listă cu jucători pe care am vrea să-i cooptăm. Vorbim despre jucători tineri, de perspectivă, nu altceva, dar să vedem”, a declarat Bogoi.

Vrea şase amicale
Antrenorul Adrian Bogoi a declarat că şi-ar dori cel puţin şase partide de verificare. Cel mai probabil, adversarii gorjenilor vor fi din apropiere, un meci de pregătire cu o echipă de ligă secundă fiind greu de parafat în acest moment. “Mai mult ca sigur, tot la Târgu- Jiu ne vom pregăti. După cum bine ştiţi, şi ultimele cantonamente au fost pe plan local din pricina problemelor financiare. Mi-aş dori şase meciuri amicale şi am luat legătura cu câteva echipe. Din păcate, sunt foarte puţine echipe la nivelul Ligii a II-a în zona noastră şi ar trebui să ne deplasăm câte patru-cinci ore, cum am făcut şi în trecut, ceea ce nu este deloc convenabil. S-ar putea să renunţăm în mare parte la meciurile cu echipele din eşalonul nostru şi să căutăm echipe din zonă de la Liga a III-a. Mă gândesc la jocuri cu Flacăra Horezu, Universitatea II Craiova, CSO Filiaşi”, a precizat Bogoi.

Clasamentul nu reflectă valoarea echipei
După un început bun de campionat, Adrian Bogoi a rămas cu un gust amar după unele meciuri. Deşi nu a mai vrut să pomenească problemele de arbitraj, tehnicianul a sugerat, la vremea respectivă, că echipa sa a fost clar dezavantajată în câteva întâlniri. Bogoi a cerut conducerii clubului să facă şi un memoriu, pentru ca erorile mari de arbitraj în defavoarea gorjenilor să nu se mai repete.
“Din punct de vedere sportiv, prima parte a fost destul de bună. În iarna trecută, când am venit eu, am început cu un lot schimbat, un lot tânăr, cu o medie de 21 de ani şi am reuşit salvarea de la retrogradare, ceea ce nu a fost deloc simplu. Şi în actualul campionat avem mulţi fotbalişti noi şi tineri, care s-au integrat şi am făcut multe meciuri bune. Avem un lot omogen, cu jucători de perspectivă. Am avut şi o sincopă de câteva etape, dar problemele au fost multiple, nu vreau să le mai reamintesc. Referindu-mă doar la partea sportivă, am avut destule absenţe din primul unsprezece, accidentări sau suspendări, însă şi partea financiară ne-a tras în jos. Spre finalul turului ne-am revenit. Cred că puteam să avem în plus vreo zece puncte, dar în mare sunt mulţumit de evoluţia echipei. Jucăm pe un teren sintetic bun, am avut suporteri la fiecare meci, i-am simţit lângă noi şi în momentele dificile şi contează foarte mult pentru noi”, a declarat Bogoi.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here