Reunire ,,liniștită” la Viitorul

859

Viitorul Târgu Jiu a început pregătirile în vederea noului sezon competițional. Fotbaliștii lui Călin Cojocaru au efectuat, miercuri după amiază, primul antrenament. Reunirea a avut loc la Stadionul Municipal ,,Constantina Diță”. Oficialii clubului nu au prezentat vreo noutate, ci doar jucătorii care au participat la prima ședință tehnică. Este vorba despre Alexandru Krupenschi, Dragoș Lupescu, Adrian Godja, Teodor Bîrzu, Claudiu Moisie, Raul Cojocaru, Eduard Croitoru, Denis Brînzan, Mario Lupulescu, Nicholas Geană, Răzvan Vulpe, Ovidiu Rasoveanu, Răzvan Vespe și Luca Feher. Ca în fiecare pauză competițională, sunt testați și câțiva jucători, despre care clubul nu a oferit informații. Pe de altă parte, Alexandru Gîrbiță, Arian Mrsulja, Davide Jozic, David Savu și Albert Voinea și-au terminat contractele cu trupa gorjeană, jucătorii autohtoni fiind prezentați deja la alte echipe. În schimb nu se știe dacă Ramzi Toure (fundaș), Charles Acolatse, Emanuel Nikpalj, Onni Tiihonen (mijlocași) și Aziz Njifakue (atacant), ultimul fără viză în partea a doua a campionatului, vor mai evolua la Târgu Jiu. Incertă sunt și situațiile lui Robert Geantă (portar), Dragoș Popa și Patrick Andreaș (atacanți). Ca și anul trecut, gorjenii vor efectua un cantonament în Serbia, în perioada 5-14 iulie. Până acum, nu a fost definitivat programul jocurilor amicale. Viitorul Târgu Jiu a anunțat că a obținut certificarea pentru liga secundă.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here