Handbaliștii de la CS UCB Târgu Jiu au efectuat, luni după-amiază, primul antrenament din perioada precompetițională. Sportivii s-au reunit la Stadionul ,,Tudor Vladimirescu”, sub comanda antrenorilor Adrian Gorun și Bogdan Chepea. La întâlnire a participat și directorul clubului, Virgil Popovici. UCB activează în eșalonul doi handbalistic și are ca obiectiv clasarea pe podium în acest sezon. Nu toți jucători au luat parte la prima ședință de pregătire, fiind și sportivi care au lipsit din motive medicale și profesionale. Handbaliștii gorjeni vor disputa primele două amicale în Serbia, în perioada 19-22 august. ,,Urmează două săptămâni de pregătire fizică, după care plecarea la turneul de două jocuri amicale în Serbia și apoi participarea la prima ediție a Cupei CSUCB, pe care clubul intenționează să o organizeze în perioada 26-28 august, înainte de debutul în noul sezon. În perioada următoare, va sosi și noul echipament cu care jucătorii noștri vor evolua în sezonul viitor, ce va fi prezentat înainte de debutul acestuia”, a declarat directorul Virgil Popovici.
Cătălin Pasăre