Reunire fără Edi Iordănescu / Narcis Răducan: „Staff-ul lui Edi pregătește echipa”

435

Președintele Pandurilor a fost singur la conferința de presă organizată de club cu prilejul reunirii lotului echipei gorjene. Narcis Răducan este sigur de reușita sa în privința convingerii lui Edi Iordănescu de a rămâne la Pandurii, însă pentru moment doar staff-ul acestuia este la Târgu-Jiu.

Edi Iordănescu nu a fost prezent la reunirea echipei din această vară, iar acest lucru era de așteptat după declarația pe care el a făcut-o în ziua în care a anunțat că mai așteaptă confirmări din partea conducerii până la plecarea în cantonament, pe 22 iunie. “Până atunci, staff-ul meu se va ocupa de echipă. Dacă se rezolvă problemele, e foarte probabil să continuăm, dacă nu, atunci răspunsul e «NU»!”, spunea luni Edi Iordănescu, iar același lucru l-a spus, mai voalat, și Narcis Răducan: “Dacă nu se strică pixul, nu văd ce s-ar putea întâmpla să nu semneze Edi… Edi are cerințe normale, chiar dacă nu este simplu în situația noastră. Trebuie să avem acordul verbal al câtorva jucători din cei pe care i-am stabilit împreună pe listă și suntem foarte avansați cu discuțiile cu doi dintre ei. Mai este și situația financiară, trebuie să reușim să organizăm perioada de intersezon, să avem medicamente, echipament, să pregătim cantonamentul, hotelul, biletele de avion, tot ce înseamnă cantonament. Dar nu vor fi probleme nici aici. Restul sunt lucruri mici, care țin de bucătăria noastră, dar fără de care echipa nu poate să funcționeze așa cum trebuie. Eu nu cred că vor fi probleme și vom semna noul contract. În aceste zile staff-ul lui Edi pregătește echipa, iar eu țin legătura în permanență cu el pentru a cuprinde cât mai mulți dintre jucătorii pe care ni i-am dorit”, a declarat președintele echipei gorjene. Acesta spune că doar “câteva lucruri mai sunt de pus la punct, ce țin de bucătăria internă”, însă în aceeași notă au decurs și discuțiile celor de la Dinamo cu Mircea Rednic înainte de finalul sezonului, iar rezultatul este știut de iubitorii fotbalului, Rednic este istorie deja pentru Dinamo, echipa fiind preluată de Andone. Răducan spune că nu a luat niciodată în calcul varianta în care Edi ar putea spune nu ofertei sale: “Nu iau în calcul faptul că ar putea să nu semneze, cred că Edi va continua pentru că a muncit foarte mult și trebuie să fie pe bancă antrenorul Pandurilor în cupele europene. Dacă trebuie să facem un joc de imaginație, atunci va trebui să aducem un alt antrenor, dar până acum nu am luat în calcul această variantă”, a mai spus Narcis Răducan.

Întâi completarea lotului, apoi plecarea în cantonament
Inițial, Pandurii avea programate două cantonamente în Slovenia, unul trebuind să înceapă chiar peste două zile. Având în vedere situația aproape dramatică de la nivelul lotului, s-a considerat inoportună acum plecarea în cantonament: “Am considerat, împreună cu Edi, că primul cantonament în Slovenia este inutil ținând cont de faptul că lotul este incomplet, vor veni 7-8 jucători așa că am fi pregătit acolo niște jucători care poate nu ar fi rămas. Am schimbat planul și ne apropiem de ceea ce s-a întâmplat în vară, cu o perioadă de reacomodare aici după care vom pleca 17 zile în Slovenia”, a explicat Răducan. Pandurii speră să rezolve în următoarele zile câteva transferuri astfel încât pe 22 iunie Edi Iordănescu să fie mulțumit de ce lot va avea în Slovenia: “În această perioadă avem toate șansele să rezolvăm câteva transferuri, cu doi jucători suntem deja în tratative foarte avansate și sper ca zilele următoare să finalizăm discuțiile. Per total avem nevoie de cel puțin câte un transfer pentru fiecare post, de la mijloc în sus, mai ales că în această vară e posibil să renunțăm la aproape zece jucători. Avem în vedere aducerea unor jucători cunoscuți, care au mai evoluat în Liga I, și străini și români, iar alții mai tineri, de reale perspective.”

Droppa vrea să plece, Nicoară să rămână
Față de sezonul precedent, Pandurii va pierde un număr important de jucători, destul de mulți dintre ei fiind titulari. Săpunaru și Răduț au încheiat contractele și sunt șanse infime să rămână. Vasco, Ropotan, Mingote și Wellington au plecat deja, la fel și Ciucur, care-și dorește să joace din nou în Copou, la CSMS Iași. O situație specială o are Droppa, jucător care ar putea părăsi gruparea gorjeană: “Droppa ar vrea și el să plece, dar mai are un an de contract cu noi și nu îi vom da drumul decât în cazul în care va ajuta clubul. Nu pot să spun exact cam care ar fi valoarea lui, dar nu putem cere bani cât pentru un atacant sau un fotbalist emblematic”, a declarat Narcis Răducan. Dacă Droppa mai are contract, dar vrea să plece, Nicoară a terminat contractul, însă și-ar dori o nouă înțelegere. Trebuie să accepte însă un salariu mai mic decât cel avut anterior: “M-am angajat să reduc cheltuielile salariale și vom avea contracte cu 10-20% mai mici. Nu e vorba de cele deja existente, ci de cele pe care le vom încheia de acum înainte. Salariile jucătorilor nou veniți vor fi mai mici, asta este situația de acum și trebuie să ținem cont de noile coordonate”, a mai spus Răducan.

Cu Dinamo Zagreb în Slovenia
Pandurii va avea parte de amicale puternice, a anunțat Narcis Răducan, care a menționat și primele două nume ale adversarelor pe care echipa gorjeană le va întâlni în cantonamentul din Slovenia: “Vom avea patru meciuri amicale foarte bune. Mă bucur că ne-au confirmat cei de la Dinamo Zagreb, pe 2 iulie vom juca cu ei. Am ținut mult să avem adversari tari, așa s-a întâmplat în iarnă și ne-a prins bine pentru că, cu excepția meciului cu Steaua, nu am pierdut niciun joc în play-off. De asemenea, Ferencvaros a confirmat și ea întâlnirea și mai trebuie doar să semnăm contractul”, a mai spus președintele Pandurilor. În iarnă, în Spania, Pandurii a jucat cu Karlsruher, Munchen 1860, Dinamo Moscova și Sparta Praga, partide care au ajutat mult echipa gorjeană în parcursul spre locul 3 obținut în Liga 1 în sezonul recent încheiat.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here