Reținuți pentru furt de vaci

652

Doi tineri din Bălești și o adolescentă din Motru au fost reținuți, marți, pentru 24 de ore, după ce o femeie de 54 de ani a sunat, luni, la 112 și a anunțat faptul că ”persoane necunoscute ar fi furat două bovine din grajdul situat în apropierea locuinței sale”, lângă fosta mină de cărbune Ploștina. Din primele cercetări efectuate a reieşit faptul că bovinele ar fi fost urcate într-o mașină. În urma filtrelor efectuate de poliţişti în trafic, pe DN 67, în localitatea Câlnic, a fost depistată în trafic autoutilitara cu care erau transportate bovinele. Mașina era condusă de un bărbat de 30 de ani, din Motru, care a fost lăsat în libertate, după ce a declarat că nu a știut că au fost furate și că a fost rugat să ducă animalele la Bălești, unde le aștepta un cumpărător. Planul a eșuat, iar bovinele au fost recuperate de stăpân. În urma audierilor, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru au dispus inițial reținerea unui bărbat de 22 de ani, din comuna Slivileşti și a tinerei de 18 ani, din municipiul Motru, pentru furt calificat. Ulterior a fost prins și complicele lor, un bărbat de 22 de ani, tot din comuna Slivilești. Surse judiciare au precizat că cei doi consăteni mai au la activ condamnări la închisoare pentru furt. După cele 24 de ore de reținere, procurorii decid dacă suspecții pot fi cercetați în libertate.
Loredana Fîciu

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui proletaru Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here