Doi bărbați din Rovinari și Bălești, care au aruncat, sâmbătă, un pachet în curtea Penitenciarului Târgu-Jiu, au fost reținuți, în urma audierilor, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale. În pachet se afla un celular care urma să fie folosit de un deținut. Unul dintre cei doi tineri, în vârstă de 37 de ani, a fost prins în flagrant, în timp ce arunca pachetul, în curtea interioară a unității de detenție. ,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la comiterea faptei, a mai participat un bărbat, de 38 de ani, din comuna Bălești. Cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra bărbatului de 37 de ani, polițiștii au mai identificat un pachet ce conținea un alt telefon mobil ce urma să fie aruncat în interior. Cei doi bărbați au fost conduși la sediul IPJ Gorj pentru cercetări. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță într-un penitenciar”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Reprezentanții penitenciarului au deschis o anchetă în acest caz. ,,În urma unei acțiuni derulate în comun de Penitenciarul Târgu-Jiu și Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a fost descoperit și confiscat, de pe perimetrul unității de detenție, un pachet conținând un telefon mobil. Acesta urma să ajungă în posesia unei persoane private de libertate care a fost identificată și față de care organele judiciare vor efectua cercetări în consecință. Administrația Națională a Penitenciarelor acționează permanent în activitățile de prevenire și sancționare a infracțiunilor de introducere de bunuri și obiecte interzise în unitățile subordonate”, a declarat Ștefan Racoceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu.
L.F.