Un bărbat de 64 de ani din Târgu Jiu a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de tentativă de omor, după ce a atacat un bătrân cu o toporișcă. Incidentul a avut loc pe 22 ianuarie 2025, în urma unui conflict legat de o bicicletă furată.
„În fapt s-a reţinut că în seara zilei de 22.01.2025, în jurul orelor 16.00, la locuinţa suspectului A.G., situată în mun. Tg-Jiu, a izbucnit un conflict spontan între acesta, pe de o parte şi persoana vătămată B.G., în vârstă de 73 de ani şi vărul persoanei vătămate, B.N.G., în vârstă de 80 de ani, pe de altă parte.
Astfel, persoana vătămată B.G. şi vărul acestuia s-au deplasat la locuinţa suspectului pentru a-i solicita acestuia restituirea unei biciclete pe care suspectul A.G. ar fi sustras-o în aceeaşi zi, în jurul orelor 14:30, din curtea locuinţei persoanei vătămate B.G., bicicletă care aparţinea lui B.N.G.
Suspectul A.G., aflat în stare avansată de ebrietate, fiind confruntat cu venirea celor doi la locuinţa sa, pentru a-i solicita restituirea bicicletei, a refuzat să răspundă strigătelor acestora şi solicitărilor lor de a ieşi afară, motiv pentru care cei doi au intrat în interiorul locuinţei, în hol, intenţionând să ia o altă bicicletă aparţinând lui A.G., ca echivalent al bicicletei sustrase, context în care a izbucnit un conflict fizic între suspectul A.G. şi soţia acestuia A.E., pe de o parte şi cei doi, B.G. şi B.N.G., pe de altă parte, B.N.G. fiind lovit cu pumnul în zona feţei, de către suspectul A.G.
B.G. şi B.N.G. au reuşit să plece din locuinţa lui A.G. cu bicicleta acestuia, în schimbul celei pe care A.G. a refuzat să le-o restituie, au ieşit din curte şi la o distanţă de aproximativ 100 de metri, în dreptul unei brutării, suspectul A.G., înarmat cu o toporişcă, i-a ajuns din urmă pe cei doi şi a aplicat persoanei vătămate B.G. două lovituri cu aceasta, la nivelul capului, dintre care una cu tăişul lamei, iar cealaltă cu muchia, producându-i leziuni care necesită pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, nefiind pusă în primejdie viaţa. Victima a reuşit să se salveze prin fugă, abandonând bicicleta”, potrivit procurorilor.