Reţinut pentru tăiere ilegală şi tentativă de furt de arbori!

1189

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești, fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și tentativă la infracțiunea de furt de arbori, au identificat un tânăr de 24 de ani, din comuna Săulești, bănuit de săvârșirea faptelor, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în zilele de 17 februarie și 24 aprilie a.c., bărbatul, ar fi tăiat ilegal patru arbori esență salcâm, gorun și cer, de pe un teren cu vegetație forestieră, situat pe raza comunei Săulești, pe care ar fi încercat să-i sustragă împreună cu mama și concubina sa, creând un prejudiciu de aproximativ 2.200 de lei.

În cauză polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.