Reţinut pentru incendiere şi furt din locuinţe

320

Un bărbat de 35 de ani din Bustuchin a fost reţinut de către poliţişti pentru că a dat foc unei clăi de fân. Pe parcursul anchetei, s-a descoperit că bărbatul este principalul suspect într-un caz privind furtul din locuinţă. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti şi urmează să fie prezentaţi magistraţilor.

Poliţiştii Postului de Poliţie Bustuchin au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, luni, de către o localnică de 50 ani, despre faptul că, la aproximativ 25 metri de locuinţa sa, a izbucnit un incendiu la o claie de fân. Incendiul a fost stins de către lucrători ai I.S.U. Hurezani, fără a fi înregistrate victime, ci doar pagube materiale, acestea fiind estimate la suma de 600 lei. Pe parcursul cercetărilor efectuate la faţa locului, oamenii legii au stabilit că acesta a fost provocat intenţionat de către o persoană necunoscută. Urmare a investigaţiilor efectuate cu operativitate şi profesionalism, poliţiştii au stabilit că suspect al incendierii este un bărbat de 35 ani, din comuna Bustuchin. Suspectul a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu, în jurul orelor 07:00 şi a fost condus la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor. Pe parcursul anchetei, poliţiştii au stabilit că bărbatul, pe lângă faptul că a incendiat acea claie de fân, este principalul suspect într-un caz privind un furt din locuinţă, constând în aceea că, în noaptea de 21 spre 22 mai a.c., împreună cu o altă persoană, au pătruns în curtea unui imobil amplasat pe raza comunei Bustuchin şi au sustras patru ţevi metalice evaluate de către partea vătămată la suma de 2.100 lei. Bunurile sustrase au fost valorificate la un centru de colectare a deşeurilor feroase contra sumei de 150 de lei. Poliţiştii au recuperat ţevile şi le-au restituit părţii vătămate. În baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea suspectului pe timp de 24 de ore, urmând ca astăzi să îl prezinte cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi furt calificat. Poliţiştii l-au introdus pe suspect în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J Gorj şi continuă investigaţiile pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here