Reţinut pentru favorizarea infractorului

431

Un bărbat de 31 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a dat declaraţii false la poliţie într-un dosar privind un eveniment rutier.

Bărbatul a încercat astfel să-şi ajute un prieten, care fusese implicat într-o tamponare. Mai exact, el le-a spus poliţiştilor că se afla la volanul autoturismului implicat în evenimentul rutier, însă de fapt la volan se afla prietenul acestuia, reţinut şi el, însă pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. „La data de 10 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj doi bărbaţi, de 31 respectiv 34 de ani, ambii din localitate, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi favorizarea infractorului. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că la data de 14 aprilie a.c., bărbatul, de 34 de ani, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale şi a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Ulterior, în seara aceleiaşi zile bărbatul de 31 de ani, s-a prezentat la poliţie, unde a declarat în mod mincinos că el a condus autoturismul implicat în evenimentul rutier”, a spus Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Joi, cei doi bărbaţi au fost prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here