Reținut pentru evaziune de peste 200.000 lei

362

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Râmnicu-Vâlcea, suspectat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, a fost reținut zilele trecute de polițiștii gorjeni. Bărbatul este acuzat că ar fi cauzat bugetului statului un prejudiciu de peste 200.000 lei prin înregistrarea, în evidența contabilă a firmei pe care o administra, a unor facturi fiscale false.

Bărbatul reținut de polițiștii de la Investigarea Fraudelor era împuternicit ca administrator la o firmă din Târgu-Jiu, ce are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata, de accesorii pentru autovehicule. În această calitate, bărbatul ar fi înregistrat în evidența contabilă a firmei facturi care nu aveau la bază operațiuni comerciale reale. „Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj – Serviciul Investigarea Fraudelor au reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj un bărbat în vârstă de 31 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. În fapt, din cercetări a reieşit că în perioada ianuarie-mai 2012, în calitate de administrator împuternicit al unei societăţi comerciale din municipiul Târgu Jiu, a înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale care nu au la bază operaţiuni comerciale reale, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 200.000 lei”, a declarat Cătălin Bușe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cursul zilei de vineri, bărbatul a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here