Reținut în urma unui control în trafic

590

Un tânăr de 23 de ani, din orașul Turceni, a petrecut a doua zi de Crăciun în arestul Poliției Gorj. Acesta a fost depistat de agenții de la Rutieră, în trafic, pe Drumul Județean 674, în timp ce conducea un autoturism, deși nu avea permis. Mai mult, bărbatul se afla și în stare de ebrietate.

”La data de 26 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr de 23 de ani, din oraşul Turceni, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere şi aflată sub influenţa alcoolului.

Cel în cauză a fost depistat, în flagrant delict, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 674 Turceni, fără a deţine permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie  de 0,60  mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

Miercuri, tânărul a fost  prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Procurorii au decis punerea suspectului sub control judiciar.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.