Un bărbat de 40 de ani, din comuna Aninoasa, a fost reținut, ieri, după ce și-ar fi agresat mai întâi tatăl, apoi soția. Un echipaj din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești a mers la fața locului, după ce bătrânul de 69 de ani a sunat la 112.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului s-a stabilit că, în timp ce peroanele se aflau la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, s-a iscat un conflict spontan, în timpul căruia bărbatul de 40 de ani ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui său. Victima a refuzat solicitarea unui echipaj al ambulanței pentru transportarea la spital.
Totodată, polițiștii au întocmit un formular de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu, față de agresor, fiindu-i aduse la cunoștință restricțiile impuse de acesta.
În aceeași după-amiază, bărbatul de 40 de ani a avut un conflict cu soția sa, în vârstă de 33 de ani. Și în acest caz, polițiștii au dispus emiterea unui s-a emis unui ordin de protecție provizoriu.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, iar în continuarea cercetărilor, agresorul a fost reţinut, pe bază de ordonanță, pe o perioadă de 24 ore„, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.