Un bărbat de 60 de ani, din comuna Bolboşi, a fost reținut, marți, sub acuzația de ameninţare. Polițiștii au fost sesizaţi, în aceeași zi, prin apelul 112, de soția acestuia, în vârstă de 53 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost ameninţată, cu bătaia, de soțul său.
,,Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce se aflau la domiciliul comun, femeia ar fi avut o discuţie în contradictoriu cu soţul său, pe fondul căreia acesta ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă, provocându-i o stare de temere. Polițiștii au emis faţă de bărbat un ordin de protecţie provizoriu pentru cinci zile, perioadă în care i s-a interzis acestuia să se apropie de victimă”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.