Un tânăr de 19 ani, din comuna Plopșoru, a ajuns în arestul IPJ Gorj, luni seara, după ce i-a încredințat autoturismul unui minor de 17 ani. Adolescentul a condus fără permis mașina, pe un drum național, apoi pe unul comunal. ,,La data de 2 decembrie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au reţinut pentru 24 de şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr de 19 ani, din comuna Plopșoru, bănuit de săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deţine acest drept. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 1 decembrie, tânărul a încredințat autoturismul personal unui minor de 17 ani, din comuna Plopşoru , despre care avea cunoștință că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, acesta din urmă conducând autoturismul pe DN 66 – Olari și DC 46 – Piscuri”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Și minorul este cercetat pentru conducerea unui autoturism, fără permis. Infracțiunea se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează autovehiculul.
L.F.