Reținut după ce a vrut să-i incendieze apartamentul unui târgujian: Bărbatul a sunat de bunăvoie la 112

270

Un bărbat de 58 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, a fost reținut, marți seara, pentru 24 de ore, după ce a sunat la 112 și a precizat că a vrut să îi incendieze apartamentul unui târgujian, după care s-a speriat şi a fugit. ”Acesta a fost identificat şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, în vederea continuării cercetărilor. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că la etajul trei al unui bloc, de pe strada Agriculturii, a fost găsit un recipient din plastic cu produs petrolier brut neprelucrat, ţiţei, lichid care era aruncat atât pe uşa unui apartament, cât şi pe pereţii etajului. Prin acţiunea de aruncare cu produs petrolier nu a fost provocat nici un incendiu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tentativă de distrugere”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Ieri, suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă. Surse susțin că bărbatul are un conflict cu tatăl proprietarului apartamentului și i-a mai incendiat imobilul în luna iunie.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here