Rețineri la Târgu-Cărbunești, după scandal în trafic

1139

Cei trei bărbați care au fost implicați, ieri, într-un scandal în trafic, la Târgu-Cărbunești, au fost reținuți, iar astăzi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești. Totul ar fi pornit după ce unul dintre șoferi i-ar fi arătat semne obscene celuilalt, pentru o datorie de aproximativ 50.000 de euro. De supărare, conducătorul auto i-ar fi spart parbrizul mașinii cu un topor.

„La data de 29 martie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Cărbunești s-au sesizat cu privire la faptul că la intersecția străzii Trandafirilor cu strada Plopilor, din localitate, ar fi avut loc o altercație între mai multe persoane. Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiști s-a stabilit faptul că un bărbat de 31 de ani, din Târgu-Cărbunești, pe fondul unui conflict mai vechi generat de activități desfășurate în străinătate, ar fi făcut semne obscene unui bărbat de 46 de ani și fiului său, de 23 de ani, din aceeași localitate. La rândul său, bărbatul de 46 de ani a spart cu un obiect contondent geamul lateral stânga spate al autoturismului cu care se deplasa cealaltă persoana implicată in conflict. În cauză, politistii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, iar cele trei persoane implicate în conflict au fost conduse la sediul Poliției, față de acestea urmând a fi luate măsuri legale ce se impun”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here