Reţineri din venituri pentru 1.500 de pensionari

319

casa de pensii fainaLunile de iarnă au fost foarte grele pentru o parte din pensionarii din judeţul nostru asupra cărora apasă cu greu povara facturilor la încălzire. La ora actuală, nu mai puţin de 1.510 pensionari gorjeni s-au trezit cu popriri pe pensie ca urmare a datoriilor neachitate.

Peste 1.500 de pensionari din Gorj se văd nevoiţi ca în fiecare lună să nu-şi ia pensia în totalitate şi asta datorită popririlor care se fac de către cei de la Casa de Pensii. Pensionarii gorjeni care nu şi-au plătit datoriile la stat sau la bănci au rămas fără o treime din pensie. Reţinerile din pensie se realizează, potrivit prevederilor Codului de Procedură Civilă, eşalonat, într-un cuantum de până la 1/3 din pensia aflată în plată până la recuperarea totală a debitului. “În prezent, în dosarele Casei Judeţene de Pensii Gorj, se află cu popriri pe pensii un număr de 1.510 pensionari, iar sumele reţinute pensionarilor pentru datoriile neplătite se ridică la valoarea totală de 294.877 de lei”, a declarat Daniela Negoiţă, directorul adjunct al instituţiei judeţene.

Datorii mari şi multe

Cele mai frecvente motive pentru care reprezentanţii Casei de Pensii sunt nevoiţi să facă popriri pe pensii provin din hotărârile judecătoreşti, credite şi dobânzi restante de la bănci şi Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Gorj, impozite şi taxe locale, amenzi, facturi la întreţinere neplătite de la asociaţiile de proprietari, debite restante comunicate de unităţi pentru foştii salariaţi actuali pensionari. Persoanele cu popriri pe pensie pot rămâne fără o treime din aceasta dacă au datorii către un singur creditor, iar dacă este vorba despre datorii cu titlu de întreţinere sau alocaţii pentru copii, debitorul poate rămâne doar cu jumătate din pensie, cealaltă fiind reţinută pentru acoperirea datoriei. De altfel, se reţine tot jumătate din pensie, dacă persoana are datorii către mai mulţi creditori.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here