Reţetele medicale vor avea coduri de bare

305

farmacie, reteteFormularele pentru reţetele medicale şi trimiteri către diverşi furnizori de servicii medicale vor avea coduri de bare. Acestea vor fi achiziţionate de către medicii de familie din fonduri proprii, nefiind decontate de reprezentanţii caselor de asigurări de sănătate. Noile formulare vor apărea la 1.

Medicii de familie şi-au cumpărat şi până în prezent formularele pentru reţete şi trimiteri, dar odată cu apariţia celor noi, cele cu coduri de bare, preţul acestora va fi cu siguranţă mai mare, ceea ce îi nemulţumeşte total pe medici. „Că le cumpărăm nu e o noutate, pentru că le-am cumpărat şi până acum. Noutatea constă în faptul că au coduri de bare, dar cu siguranţă vor fi şi mai scumpe. Gândiţi-vă că iniţial un top de 50 de bucăţi era 2 lei, acum e 9,5 lei, iar cele cu coduri de bare vor fi sigur mai scumpe”, a declarat Mihai Moisescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Gorj.

Reţete cumpărate din bugetul medicilor

Medicii de familie suportă din propriul buzunar cheltuielile de achiziţie a topurilor de reţete şi trimiteri, acestea nefiind decontate de CJAS. „Nu ni se decontează aceste topuri, doar că nu plătim impozit”, a mai spus Mihai Moisescu. Totuşi, medicii gorjeni susţin că ar prefera să plătească impozit şi să li se deconteze formularele, acestea fiind destul de scumpe, iar cadrele medicale nealegându-se decât cu cheltuiala din propriul buget.

Noile formulare pentru retetele medicale şi trimiteri ar urma să apară de la 1 aprilie. CNAS a elaborat un proiect prin care noile formulare de reţete şi trimiteri către diferiţi furnizori de servicii medicale vor avea obligatoriu cod de bare. Acesta va aparea obligatoriu pe capul formularului de reţetă. Medicii de familie trebuie să achiziţioneze din fonduri proprii atât formularele, biletele de trimitere pentru analize sau spital, cât şi codurile de bare pentru o perioadă de cel mult trei luni. Formularele utilizate până acum erau tipărite de Imprimeria Naţională şi erau securizate. Un carnet cu 50 de bucăţi costă aproximativ 9,5 lei, iar unul pentru concedii medicale 15,6 lei.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here