Rețeta săptămânii – Tort ,,Trio de ciocolată”

672

Ingrediente
50 g Ciocolată albă, 150 g Ciocolată cu lapte, 200 g Ciocolată neagră, 30 g Gelatină, 300 ml Apă, 550 ml Frișcă, 550 ml Lapte.
Într-un bol se amestecă 100 ml. apă rece cu 10 g. gelatină și se lasă pentru 10 minute să se dizolve. Într-o cratiță se încălzesc 200 ml. lapte la foc mic, apoi se adaugă ciocolată albă și se amestecă, până se topește ciocolata. Se adaugă 200 ml. frișcă și se amestecă, până începe a fierbe compoziția. Se ia cratița de pe foc și se lasă compoziția să se răcească timp de 5 minute. Apoi se adaugă gelatina dizolvată peste compoziția de ciocolată și se amestecă, până se topește gelatina. Se toarnă amestecul obținut într-o formă de silicon și se pune la frigider pentru 3 ore. Pentru al doilea strat se amestecă într-un bol 100 ml. apă rece cu 10 g. gelatină și se lasă să se dizolve timp de 10 minute. Se încălzesc 200 ml. lapte într-o cratiță pe foc mic, apoi se adaugă ciocolata cu lapte și se amestecă, până se topește ciocolata. Se adaugă 200 ml. frișcă și se amestecă, până începe a fierbe compoziția. Se ia cratița de pe foc și se lasă amestecul să se răcească, timp de 5 minute. Apoi se adaugă gelatina dizolvată peste compoziția de ciocolată și se amestecă, până se topește gelatina. Se toarnă compoziția obținută peste stratul de ciocolată albă și se pune forma înapoi în frigider pentru încă 3 ore. Între timp se pregăteşte al treilea strat amestecând într-un bol 100 ml. apă rece cu 10 g. gelatină și se lasă să se dizolve timp de 5 minute. Într-o cratiță se încălzesc 150 ml. lapte la foc mic, apoi se adaugă ciocolata neagră și se amestecă, până se topește ciocolata. Se adaugă 150 ml. frișcă și se amestecă, până începe a fierbe compoziția. Se ia cratița de pe foc și se lasă amestecul să se răcească timp de 5 minute. Apoi se adaugă gelatina dizolvată peste compoziția de ciocolată și se amestecă, până se topește gelatina. Se toarnă compoziția obținută peste stratul de ciocolată cu lapte și se pune forma din nou în frigider pentru încă 3 ore.
Poftă bună!
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here