Restructurare a personalului la Primăria Târgu-Jiu pentru 1 milion de euro!

3067

Până la sfârșitul acestei luni angajații din cadrul municipalității vor afla care vor fi atribuțiile pe care le vor avea în noua organigramă pe care primarul Marcel Romanescu o pregătește în aceste zile. Edilul spune că încearcă să nu dea pe nimeni afară, ci doar să taie din funcțiile de conducere și, astfel, să reușească să facă o economie de circa 1 milion de euro la bugetul local. Banii reprezintă doar o parte din suma cu care bugetul de anul acesta e mai mic decât cel precedent din cauza crizei economice. „Este o reorganizare. Vorbim de o redimensionare a personalului din cadrul direcțiilor de specialitate. După 3 ani de mandat am constatat că există anumite direcții în cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu în care volumul de activitate e foarte mare și altele în care numărul de personal e mult mai mare decât prevede structura de personal. Reorganizarea presupune desființarea anumitor structuri din administrația locală, dar, pe de altă parte, în funcție de noile cerințe ale cetățeanului din Târgu-Jiu, înființarea sau reînființarea anumitor structuri. La parcări sunt două structuri care gestionează această problemă, dar fiecare aparțin de direcții diferite. De aceea voi merge cu o singură structură, care să gestioneze unitar politica parcărilor din municipiu pentru următorii 4 ani, cât voi fi primar. Putem vorbi de o restructurare, dar a funcțiilor de conducere. Sunt foarte multe funcții de conducere înființate în ultimii 10 ani, dar mai mult pentru persoane, nu pentru eficientizarea activității. Acum 18 ani s-a făcut o reorganizare și o parte dintre direcții au trecut în subordinea Consiliului Local pentru că atunci era aprobat un anumit număr de posturi în aparatul primarului. Așa s-a găsit această soluție ca o parte dintre direcțiile de specialitate să aibă personalitate juridică și, astfel, angajările să se facă în aceste direcții. Azi putem reveni la ceea ce se întâmpla acum 18 ani. Coordonarea operativă se va face de primarul municipiului Târgu-Jiu prin persoanele delegate. Dispar posturi de conducere, nu de execuție. Angajații nu trebuie să se culce pe urechea că vor ocupa funcțiile de acum timp de 4 ani. Reorganizarea și restructurarea se va face în fiecare an de acum încolo în baza calificativelor primite și a eficienței fiecărui angajat”, declară Marcel Romanescu.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Vrăjeală de 2 lei: ” încearcă sa nu dea afara din personal” NU poate sa dea afara din personal. Dacă desființează posturile de conducere este obligat sa le ofere posturi de execuție, acei oameni de fapt nu pierd decat sporul de conducere care in nici un caz nu este 1 milion de euro…poate pana la sfârșitul lumii…oare cum or fi stabilit suma? :)))

Dă-i un răspuns lui Vasile Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here