Restricții în opt localități din Gorj

23604

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Gorj a adoptat, luni, o hotărâre prin care a impus mai multe restricții în opt localități din județ, unde rata de îmbolnăvire a depășit 1,5 cazuri la mia de locuitori.
Este vorba despre localităţile Turceni (2,00), Novaci (1,58), Bumbeşti-Piţic (2,30), Câlnic (2,14), Schela (1,79), Plopşoru (2,14) şi Crasna (1,66). Măsurile s-au stabilit pentru perioada 10.11.2020, ora 00.00 – 23.11.2020, ora 24.00.
Prin urmare, se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00.
„Se permite activitatea cu publicul a restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00. Măsurile se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”, a mai decis CJSU Gorj.
Totodată, se permite organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.
În plus, se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului. Totodată, au fost reanalizate măsurile stabilite pentru localităţile vizate de Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj nr. 39 din 26.10.2020, având în vedere că valoarea indicelui de incidență a cazurilor în ultimele 14 zile în localitatea Vladimir a scăzut la incidența mai mică sau egală de 1,5/1000 de locuitori.
S-au stabilit următoarele măsuri începând cu data de 10.11.2020, ora 00:00:
1. Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00.
2. Se permite activitatea cu publicul a restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00.
3. Măsurile prevăzute la pct. 1 şi pct. 2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
4. Se permite organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
5. Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.
Prefectul de Gorj, Cosmin Pistol, a dispus verificări în permanență pentru respectarea măsurilor anti-Covid.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here