Restricții în comuna Bălești. Decizie pentru Turburea

2567

Noi restricții în localitățile din Gorj unde a fost depășită incidența de trei cazuri de coronavirus la mia de locuitori. Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Gorj a impus, marți, restricții în comuna Bălești, localitate care a ajuns la 3,18 cazuri de îmbolnăvire la 1.000 de locuitori.

Măsurile sunt valabile în perioada 25 noiembrie – 8 decembrie. Prin urmare, „se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și se interzice activitatea cu publicul a restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare”.
Măsurile de mai sus se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
Totodată, se interzice organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte și este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
În plus, „se interzice organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale”.

Restricții ridicate parțial
Totodată, au fost reanalizate măsurile restrictive pentru comuna Turburea, având în vedere că valoarea de incidență a cazurilor în ultimele două săptămâni a scăzut sub 1,5/1000 de locuitori (de la indicele 1,88, la indicele 0,70). Astfel, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul clădirilor, hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Se permite organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, precum și activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.
„Se permite organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, cu respectarea măsurilor şi a limitelor stabilite în conformitate cu art. 1 punctul 8 din Anexa 3 la Hotărârea de Guvern nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a mai decis CJSU Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here