RESTITUIRI – BICENTENARUL REVOLUȚIEI DIN 1821 CONDUSĂ DE TUDOR VLADIMIRESCU -1821-2021 – (VI)

505

Pentru ca acest drapel al Revoluției din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, să aibă aceeași greutate spirituală și istorică, chiar dacă astăzi este doar piesă de muzeu și simbol al credinței în unitatea politică și spirituală a națiunii române din acele vremuri și care sperăm să fie un exemplu de urmat și pentru noi și pentru generațiile viitoare, era nevoie de sfințirea lui. Astfel, am apelat la bunăvoința călugărilor Mânăstirii Antim și, prin mijlocirea părintelui arhimandrit, prof. univ. dr. Chiril Lovin, călugăr al Sfintei Mânăstiri, având și susținerea părintelui stareț, arhimandrit dr. Vincențiu Oboroceanu, am reușit să sfințim acest drapel/epitaf în ziua de duminică, 6 decembrie 2020, întru Slava și Mărirea Prea Sfintei Treimi. La slujba de sfințire a participat obștea Sfintei Mânăstiri Antim, corul psaltic al Mânăstirii și închinătorii Sfintei Mânăstiri, în număr mare, rămași la slujba de sfințire a drapelului, după Sfânta Liturghie. Cuvântul de învățătură despre acest moment, care pregătește jubileul celor 200 de ani de la Descătușare, cum bine zicea Î.P.S. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, a fost rostit de arhimandrit prof. univ. dr. Chiril Lovin. Stau mărturie în acest sens fotografiile și secvențele filmate ale acestui moment, realizate de foarte mulți dintre enoriași. Făcând o paralelă între ziua de 30 noiembrie, praznicul Sfântului Apostol Andrei, cel care a propovăduit Cuvântul și faptele lui Hristos Dumnezeu pe pământul vechii Dacii, urmat în mod firesc de adoptarea creștinismului de către geto-daci, și ziua de 1 decembrie 1918, ziua celei mai recente unității naționale, asociere binevenită și atât de des afirmată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, putem să facem și noi o legătură logică între momentul declanșării Revoluției din 1821, în 23 ianuarie, la Padeș, unde, în mod firesc, a fost purtat steagul Revoluției, după cum reiese chiar dintr-o afirmație a lui Vladimirescu(71), și unde s-a citit proclamația către țară, și 24 ianuarie 1859. Prima, 23 ianuarie, este ziua de la care se începe zidirea temeliei statului național unitar român modern, iar cealaltă zi, 24 ianuarie, chiar dacă este la 38 de ani distanță, este ziua de la care se începe construcția statului național unitar român modern, în 1859, cu efortul și jertfa intelectualității române a acelor vremuri și cu susținerea largă și necondiționată a națiunii și, mai ales, a Bisericii strămoșești, pe temelia statului român modern, ridicată și târnosită în 1821(72). Cum afirma Kogălniceanu la un moment dat, referindu-se la necesitatea unirii celor două Principate românești extracarpatice, ca fiind „cheia boltei naționale” sau „unitatea de bază” cum afirma, recent, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Întâi-Stătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Nu întâmplător, aprecierea istoricului Dimitrie Bodin a fost și rămâne cu adevărat corectă când a afirmat că „Tudor Vladimirescu este unul din stâlpii de lumină și energie ai trecutului, pe care orice nouă cercetare, cu cât e mai științifică, îl crește și mai mult atât în ierarhia valorilor de altă dată, cât și în inimile noastre, care se-ntorc spre figura și fapta sa ca spre UN PERMANENT ÎNDREPTAR AL ROMÂNITĂȚII“. Orice nouă cercetare și interpretare obiectivă a Revoluției din 1821, cum credem că este și noua reproducere a drapelului Revoluției din 1821, devenit drapel al Țării Românești cât Tudor a fost Domn, va aduce o lumină și mai puternică asupra acestui eveniment curat românesc și pur ortodox, de maximă importanță pentru edificarea noului stat român modern, fără nici un fel de infiltrări oculte. Onisifor Ghibu, patriotul care luptase cu sufletul său curat la desăvârșirea unității politice de la 1918 și înfruntase cu capul sus fiara iudeo-bolșevică în negrii ani ’50, îl așază definitiv pe Tudor Vladimirescu în Panteonul de aur al națiunii române prin aprecierea deosebită pe care i-o atribuie scriind că „Tudor își păstrează mai departe în istorie și în conștiința poporului său locul plătit cu scump sângele său și aureola de erou și mucenic al neamului, așa cum i-a fost conferită pe de o parte de tradiție și legendă, pe de alta de documente istorice autentice, unele cunoscute și până acum, altele ieșite de curând la iveală”. Și, ca un corolar al celor pe scurt prezentate despre Tudor Vladimirescu, îl cităm și pe istoricul desăvârșit și profesorul nostru iubit, G.D. Iscru – un fervent naționalist și un apărător al lui Vladimirescu și al Revoluției din 1821 – care afirma despre momentul 1821 că „Revoluția din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, va fi mereu un subiect al zilei”, Tudor fiind un „contemporan al nostru” a cărui faptă trebuie s-o urmăm mereu. Din aceste motive, Tudor Vladimirescu este un credincios martir pentru dreptate și un mărturisitor al Prea Sfintei Treimi. Este cel care a semănat dreptate pentru Țara sa ca românii să culeagă grâu curat mai târziu: „ceea ce am semănat eu, va răsări grâu curat țării mele”. Să fim vrednici și să omagiem și noi, fără să uităm vreodată, sacrificiul suprem al înaintașilor noștri, indiferent de epocă, înaintași care ne-au lăsat o țară frumoasă și bogată, întregită, în timpuri istorice de multe ori vitrege, pentru care au luptat și s-au jertfit să o păstreze, atât cât s-a putut. Să-i pomenim de fiecare dată, acolo unde putem și când putem, pentru ca și ei să mijlocească pentru noi, pentru Biserica Strămoșească Ortodoxă și pentru țara aceasta, în fața Tronului Ceresc, a Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, a Preacuratei Fecioare Maria, precum și în fața Sfinților Părinți. Să nădăjduim și noi, cum au nădăjduit și ei, că, la un anumit moment dat, vom putea să întregim aceste hotare ale Daciei vechi, să nădăjduim că vom redefini „Statul național și nu America dunăreană” și că „stejarul stejari va naște, nu meri pădureți“, astfel încât să lăsăm și noi mai departe urmașilor noștri, așa cum au făcut înaintașii noștri, o țară întreagă, frumoasă și bogată, doar a românilor și a celor ce slujesc națiunea română și Biserica strămoșească ortodoxă, întru Slava și Mărirea Prea Sfintei Treimi, Amin!
Adrian Gh. Iscru

(71_ – În 21 Mai 1821, Tudor Vladimirescu i se adresa lui Iordache Olimpiotul, spunându-i că „Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat în cămașa morții“. Drepturile Patriei lui le-a cerut, în mod public, pentru prima dată la Padeș, în 23 ianuarie. A mai făcut-o și ulterior, prin alte proclamații. Dar la Padeș a fost pentru prima dată când a fost ridicat și steagul revoluției. Omagiu – Tudor Vladimirescu, 1780-1980 – Documentar –, Târgu Jiu, 1980, p. 16. Vezi, în acest sens, și Nestor Vornicescu, op. cit., p. 124, inclusiv nota 63.
(72) – Procesul de edificare și unificare a statului național unitar român modern a început în 1821, în 23 ianuarie. A fost bine pregătit cu câțiva ani înainte și se va încheia, exact după 100 de ani, în 1921 (17 iulie pentru Vechiul Regat și 30 iulie pentru Ardeal), cu reformele agrare la nivelul întregului Regat Român Unit, după Primul Război Mondial. În februarie 1866, acest stat era construit, închegat. Era construită „cheia boltei naționale“, cum spunea Kogălniceanu. Totuși, întregirea teritorială și independența se vor realiza ulterior și se vor adăuga, rând pe rând, și alte teritorii ce au aparținut și aparțin națiunii române dintotdeauna, prin luptă românească și voință națională, cu mila și ajutorul lui Dumnezeu, la edificiul construit în 1859 de Cuza Vodă, de intelectualitatea românească, de slujitorii Bisericii strămoșești și de națiunea română de la acel moment, pe temelia turnată și sfințită la 1821 de Tudor Vladimirescu, de mințile românești din acel timp, de ierarhii Bisericii strămoșești și de pandurii Olteniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here