RESTITUIRI – BICENTENARUL REVOLUȚIEI DIN 1821 CONDUSĂ DE TUDOR VLADIMIRESCU – 1821-2021 – (V)

401

Ținând cont de toate aceste aspecte, acum, în final, putem afirma că prezența culorilor albastru, galben și roșu pe flamura drapelului, nu a fost aleasă întâmplător. Distribuirea lor, cu albastrul spre lancea steagului, poate fi întâmplătoare, dar atât. Preferința pentru aceste culori poate fi întâlnită și în blazoanele unor boieri în Evul Mediu românesc sau în diverse hrisoave domnești sau bisericești din epocile(67) trecute. Suntem datori să mai amintim, în contextul pregătirii Revoluției din 1821, „inscripția-manifest pentru unitatea de cuget și faptă“ care i se datorează sfetnicului de taină al lui Vladimirescu, Episcopul Ilarion al Argeșului. Este vorba despre imnul-epitaf scris pe una dintre coloanele de interior ale Mânăstirii Antim „în 27 octombrie 1820“ și finalizat, probabil, „până în luna Martie 1821“. Ceea ce subliniază Î.P.S. Nestor Vornicescu cu privire la acest imn-epitaf este ideea de unitate care trebuia manifestată într-o „atmosferă generală cât mai propice desfășurării Revoluției…“. Chemarea la „unire și unitate de acțiune este etapa pregătitoare a mișcării, deosebit de evidentă și revine grupului de fruntași ai acesteia – alături de Tudor și de episcopul Ilarion, o figură de prim-plan fiind eminentul profesor și teolog Gheorghe Lazăr“, dascălul națiunii și reformatorul învățământului românesc modern. Studiul dedicat acestui imn-epitaf, care îndeamnă la unitate pentru reușita unei acțiuni, în zilele și lunile premergătoare Revoluției care urma să fie declanșată în ianuarie 1821, se găsește în lucrarea Mitropolitului Olteniei, amintită și de noi. Toate aceste „osteneli“ ale episcopului Ilarion, scrie mai departe Î.P.S Nestor Vornicescu, „arată înaltele sale calități … dovedind în toate competență și pasiune … în cauza cea sfântă a Patriei, cauză slujită până la jertfă de Domnul Tudor din Vladimiri“(68). Unitatea națională panromânească fusese, și la 1821, un ideal urmărit îndeaproape de intelectualitatea românească de atunci, dar manifestat cu mare și atentă prudență, după cum am arătat. Drapelul revoluției din 1821, asupra căruia s-au aplecat cu pasiune cercetători, pasionați și istorici de marcă ai națiunii române(69), este un exemplu în acest sens, ridicându-i în ierarhia valorilor de altădată nu doar pe Tudor Vladimirescu, reprezentantul cel mai de seamă al acelui timp și ideologul principal al Revoluției din 1821, ci și pe cei care i-au fost alături în această zidire a temeliei statale naționale românești: Gheorghe Lazăr, Episcopul Ilarion, călugărul David, obștea Mânăstirii Antim, pandurii Olteniei și călugării mânăstirilor oltene, cu obștile lor întregi, pregătite de Tudor pentru o rezistență armată în fața agresiunii otomane.
Compoziția iconografică fiind reconstituită și ținând cont și de dimensiunile reduse ale acesteia, am conchis că trebuie încheiată cu franjuri aurii pe fiecare latură, pentru o mai bună evidențiere a întregii imagini, iar în ceea ce privește verso-ul steagului/epitafului, am optat pentru culorile naționale, așa cum sunt ele reprezentate în compoziția drapelului astăzi și cum sunt reprezentate și în imaginea iconografică. Trebuie să mai facem o precizare tehnică, și anume că, înainte de coaserea finală, pe interiorul drapelului a fost inserat un termocolant, pentru a putea da o anumită rigiditate materialului. La coaserea finală, când au fost adăugați franjurii aurii, au fost cusuți, tot pe interior, și ciucurii, la fiecare colț. În plus, la încheierea steagului au fost adăugate, pe reversul steagului, în plan orizontal, în registrul destinat franjurilor, patru bride de culoare albă, la distanțe egale, astfel încât să poată fi introdusă o tijă din lemn de aproximativ 1 m lungime, care să susțină epitaful în diverse prezentări. Mai există, la partea destinată lăncii, o cusătură verticală, tot pe verso, care permite punerea, în viitor, a unei alte tije din lemn, care să simbolizeze lancea steagului, în vârful căreia se va adăuga o cruce(70). Încheierea steagului, operațiune migăloasă care presupune adăugarea franjurilor, a termocolantului, coaserea ciucurilor, spațiul pentru tijă, bridele și aplicarea reversului steagului, au fost realizate la Atelierul de Veșminte S.r.l., proprietatea soților Daniel și Raluca-Maria Schmid.
Va urma
Adrian Gh. Iscru

(67) – Adina Berciu Drăghicescu, Gh. D. Iscru, Aurel David…, op. cit, vezi planșele de la pp. 129-138.
(68) – Nestor Vornicescu, op. cit., pp. 101-122, unde este prezentat întregul studiu.
(69) – Îi amintim, în treacăt, pe C.D. Aricescu, Aurel Metzulescu, P.V. Năsturel, Onisifor Ghibu, Î.P.S. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, și Gh. D. Iscru. Ultimii trei au acordat o atenție suplimentară studierii drapelului Revoluției ca document programatic și simbol de unitate națională. Informații deosebite despre steag ne oferă, în premieră, Aurel Metzulescu. Studiul său este publicat de Nicolăescu Plopșor în colecția Oltenia – Documente, Cercetări, Culegeri, Cartea a II-a, Craiova, 1941, la pp. 134-138, după cum s-a înțeles.
(70) – P.V. Năsturel vorbește în lucrarea sa despre o suliță aurită în vârful hampei, al lăncii, fapt pe care nu-l excludem sub nici un motiv. Totuși, nu este exclus ca în vârf să fi fost pusă o cruce inițial. Aurel Metzulescu, în studiul său reluat de C.S. Nicolăescu Plopșor – director al Arhivelor Statului din Craiova – în revista Oltenia – Documente, Cercetări, Culegeri, Cartea a II-a, Craiova, 1941, la pp. 134-138, inclusiv planșele atașate, alb-negru, ne spune că la hampa steagului nu era o suliță ci o cruce așezată pe un glob, simbolistică ce intră în rezonanță cu globul din mâna Lui Dumnezeu Tatăl ce are în vârf o cruce, pe flamura steagului. Tindem să credem că acesta era simbolul din vârful hampei. Informații importante ne oferă textul publicat de Plopșor cu privire la inelul lui Tudor Vladimirescu, sigiliul domnesc, sabia lui Vladimirescu, steagul și ciucurele tricolor-trifurcat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here