Restaurarea Grădinii Publice din Târgu-Jiu, în stand-by

341

Deşi consilierii municipali au votat încă din luna noiembrie a anului trecut documentaţia pentru avizarea lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul „Restaurarea Grădinii Publice din cadrul zonei protejate a Ansamblului Monumental Calea Eroilor” din municipiul Târgu-Jiu”, acest proiect s-a blocat de atunci la Ministerul Culturii.

Cu o valoare a investiţiei de aproximativ 14 milioane de lei, din care construcţii montaj peste 11 milioane de lei, Primăria Târgu-Jiu nu a mai primit nici până în prezent avizul Ministerului Culturii. „Proiectul este în faza de avizare la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii. În principiu el va rămâne aşa cum a fost votat de CL, dar în funcţie de eventualele recomandări ale Comisiei de la Ministerul Culturii, acesta poate suferi modificări. Vom vedea”, a declarat Anamaria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu.
Potrivit hotărârii de CL, valoarea totală a obiectivului de investiţii depăşeşte suma de 13,7 milioane de lei, banii fiind eşalonaţi în trei etape: anul 2017 – 1.861.303 lei, anul 2018 – 7.829.022 lei şi anul 2019 – 4.076.387 lei. Suprafaţa totală ce va fi restaurată este de peste 91.000 de mp. Din momentul demarării lucrărilor, proiectul se va întinde pe o perioadă de 30 de luni.
“Obiectivele restaurării Grădinii Publice sunt: restaurarea plantaţiilor Grădinii Publice, întărirea statutului istoric cu unele elemente noi, corectarea defectelor provenite din întreţinerea necorespunzătoare din anii anteriori; asigurarea odihnei şi circulaţiei de promenadă pentru vizitatori prin corectarea traseelor unor alei existente, realizarea unor alei plantate noi, pavarea corespunzătoare a aleilor şi amenajarea unor intrări noi din Bulevardul Constantin Brâncuşi; realizarea unor circuite de piste pentru biciclete în întreaga Grădină, fără intersectarea zonei solemne destinate comemorării eroilor; restaurarea Castelului de apă, construirea gradenelor Teatrului de vară, reamplasarea obeliscului existent, construirea unor bazine cu jocuri de apă, extinderea grupului gospodăresc al parcului, amenajarea unui parcaj pentru autocare, organizarea accesului spre ştrand; restaurarea fântânii baroce, amenajarea unei platforme pentru activităţi în aer liber; realizarea sistemului de iluminat public în conformitate cu stilul Grădinii Publice; completarea instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare pentru construcţiile din Grădina Publică; renovarea împrejmuirii spre străzile adiacente, a porţilor de intrare şi realizarea unor porţi noi dinspre digul lacului de acumulare”, se arată în referatul întocmit de reprezentanţii Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here