Restart pentru Energia!

403

Pentru echipa de baschet a Energiei, victoria din meciul din FIBA Europe Cup contra Prishtinei a picat cum nu se poate mai bine. După trei înfrângeri consecutive în campionat, trupa lui Constantinides avea nevoie ca de aer de un succes, iar victoria a fost completată și de un joc consistent: „Am discutat cu jucătorii și le-am spus că trebuie să începem cât mai curând să legăm din nou șirul victoriilor și suntem foarte fericiți că am găsit soluții într-un meci în care am avut momente foarte bune, unele chiar excelente, să ne întoarcem la șirul de victorii. Trebuie să-mi felicit jucătorii pentru extraordinara concentrare de pe parcursul meciului și am reușit cu unele momente de apărare să ne aducem aminte de momentele de anul trecut, în special cu apărarea din sfertul trei și am arătat încă o dată că terenul nostru este unul dificil pentru a câștiga aici și în Europa și în competiția internă, numai dacă nu ne ucidem singuri, cum am făcut cu Mediașul. Este un nou început, nu puteam să continuăm cu acel șir al înfrângerilor. Am reușit această performanță contra unei echipe cu jucători cu o vastă experiență în Euro Cup, în Euroligă, în NBA. Să nu credeți că Prishtina este o echipă slabă! Tocmai de aceea trebuie să prezentăm felicitările noastre jucătorilor. Felicitări tuturor încă o dată, iar de acum ne concentrăm pe meciul de la Sibiu pentru că trebuie să ne întoarcem la victorii și în campionat”, a ținut să precizeze antrenorul Energiei, Antonis Constantinides.
Tehnicianul Energiei vrea să îi asigure încă o dată pe fanii gorjeni că această echipă va face performanță și în acest an: „După ultimele rezultate este normal ca suporterii noștri să fie un pic mai reticenți, dar vrem ca toată lumea să creadă în această echipă în acest sezon și să fie la fel de siguri că o să îi facem la fel de mândri cum i-am făcut și sezonul trecut. Antrenorul acestei echipe, îl cunoașteți foarte bine, dar vă reamintesc, este un luptător și nu va lăsa acest sezon să treacă fără un rezultat de succes la Târgu Jiu!”, a încheiat Constantinides.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here