RESPONSABILII DE CULTURĂ DIN LOCALITĂȚILE JUDEȚULUI S-AU ÎNTÂLNIT LA MUZEUL JUDEȚEAN GORJ

91

La sediul Muzeului Județean,, Alexandru Ștefulescu” din reședința județului Gorj s-a desfășurat recent Seminarul metodic ,,Strategii și politici culturale în Gorj”.

MANIFESTARE AFLATĂ LA CEA DE-A XXI-A EDIȚIE
Activitatea, aflată deja la cea de a XXI-a ediție, a fost organizată de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, și a adus la un loc directorii de Case de Cultură și Camine culturale din localități ale județului, precum și responsabilii culturali ai localitaților.
La acest Seminar metodic a participat și vicepreședintele Consiliului Județean, Anca Bordușanu, care a adus în atenția celor prezenți principalele obiective ale managementului cultural în anul 2025. Reprezentanta Consiliului Județean Gorj este de părere că este foarte important ca instituțiile de cultură să colaboreze și acest an în vederea marcarii unor evenimente culturale.

MINISTRUL CULTURII, AȘTEPTAT LA TÂRGU JIU ÎN LUNA FEBRUARIE
Cu același prilej, a fost anunțată prezența la Târgu Jiu a noului ministru al Culturii, Natalia Elena Intotero, pentru ziua de 19 februarie a.c., în timp ce, pentru luna iulie, o săptamână va fi dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuși.

NOI INIȚIATIVE ȘI PROIECTE ÎN DOMENIUL CULTURII TRADIȚIONALE GORJENE
Managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Dr. Ionuț-Viorel BORDEIAȘI, a declarat că pentru anul 2025 își propune o serie de inițiative menite să îmbunătățească patrimoniul cultural și turistic al județului nostru. Pe lângă realizarea unei pagini de facebook a instituției și a unui grup de what’s app pentru responsabilii de cultură din județul Gorj, inițiative care vor permite o comunicare mai rapidă și eficientă între instituțiile de cultură și public, facilitând colaborarea si schimbul de informații, publicul putând afla mult mai ușor despre evenimentele organizate de instituțiile de cultură din județul nostru, noul manager al instituției culturale gorjene își propune atragerea de fonduri pentru proiecte culturale importante. În același context, o altă inițiativă vizează dezvoltarea unor trasee turistice care să pună în valoare tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile populare. Aceste trasee vor include puncte gastronomice unde vizitatorii vor putea gusta preparate tradiționale gorjene și se vor putea delecta cu mesteșuguri specifice ale zonei.
Inițiativele noului manager Ionuț Viorel BORDEIAȘI reflectă o viziune dinamică și modernă asupra dezvoltării culturale și turistice a județului Gorj, punând un accent deosebit pe digitalizare, colaborare și promovare a patrimoniului cultural local, nouă rămânându-ne să-i urăm mult succes si spor în aceasta activitate nobilă!
Marius Stochițoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.