Reprezentanții părinților și cei ai elevilor cer ca școlile să poată decidă singure dacă trec sau nu în online după depășirea pragului de 6/1000. Ce le-a răspuns ministrul Educației

873

Federația Națională a Părinților și Consiliul Național al Părinților au solicitat Ministerului Educației să permită ca decizia închiderii școlilor aflate în localități unde incidența este mai mare de 6/1000 să rămână la latitudinea fiecărei unități de învățământ, indiferent de numărul de clase a căror activitate a fost suspendată. Ministrul Educației le-a răspuns că deja există cadrul legal care permite școlilor să decidă trecerea la activitatea online dacă normele de protecție sanitară nu pot fi respectate.

Federația Națională a Părinților a solicitat miniștrilor Educației și Sănătății să se permită suspendarea activităților didactice cu prezență fizică a elevilor la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în localitățile în care rata incidenței este mai mare de 6/1000 de locuitori, prin decizia argumentată a organismului de conducere al unității de învățământ preuniversitar – consiliul de administrație, după consultarea prealabilă a consiliului profesoral, asociației de părinți/consiliului reprezentativ al părinților şi consiliul școlar al elevilor de la nivelul UI, cu informarea ISJ/ISMB, indiferent de numărul de clase suspendate, dar și să se garanteze desfășurarea procesului educațional online pentru toți elevii din învățământul preuniversitar diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip 1, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv sau alte afecţiuni cronice, cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinților. „Federaţia noastră a susținut permanent necesitatea desfășurării cursurilor cu prezență fizică a elevilor si suntem pe deplin conștienți de dezavantajele şcolii online, însă nu putem pune în pericol sănătatea copiilor şi a familiilor noastre în condițiile în care rata incidenței cumulate a cazurilor Covid-19 la 1000 de locuitori crește alarmant de la o zi la alta, sistemul medical este suprasolicitat, infrastructura școlară şi resursele existente sunt deficitare, riscul îmbolnăvirii elevilor se mărește exponențial. Sunt, deja, peste 17.000 de elevi şi personal angajat confirmați cu Covid-19, avem decese în rândul cadrelor didactice şi copiilor, secțiile ATI sunt pline, iar presiunea pe sistemul medical este uriaşă. Chiar şi acolo unde școlile dispun de toate resursele necesare, sunt situații în care populația școlară este numeroasă şi elevii interacționează, inevitabil. Este utopic să considerăm că pot fi respectate, permanent, toate măsurile igienico-sanitare, mai ales când este vorba de copii mici. Elevii parcurg distante lungi între casă şi şcoală, cu mijloace de transport în comun, la ore de trafic intens, astfel existând un risc uriaș de infectare în timpul mobilității. Există numeroși elevi care au afecțiuni cronice sau provin din familii ai căror membri au astfel de boli pentru care nu pot fi scutiți de prezenţa fizică în şcoală. Chiar dacă sunt vaccinați, riscul îmbolnăvirii nu este exclus, iar afecțiunile de care suferă pot duce la dezvoltarea unor forme severe. Lipsa testării periodice a elevilor cu teste noninvazive, modul deficitar (uneori inexistent) în care se efectuează testarea la cerere, pentru elevii simptomatici sau în a 8-a zi de la data suspendării cursurilor pentru o clasă, în cadrul cabinetelor medicale şcolare, este un alt motiv de îngrijorare cu privire la continuare activității didactice în condiții de siguranță”, se arată în adresa transmisă de FNAP miniștrilor Sorin Cîmpeanu și Cseke Attila. Aceeași solicitare, de a se lăsa decizia trecerii în online la latitudinea fiecărei școli, a venit și din partea Consiliului Național al Elevilor, din aceleași motive. „Consiliul Național al Elevilor solicită ca decizia închiderii școlilor aflate în localități unde incidența este mai mare de 6/1000 să rămână la latitudinea fiecărei instituții, respectiv la decizia Consiliului de Administrație, în baza principiului descentralizării. Este important ca particularitățile fiecărei unități de învățământ să fie luate în considerare, ținând cont de infrastructura disponibilă, mijloacele de testare disponibile sau numărul de infectări înregistrate. Pragul de 50% din numărul total de clase aflate în online pentru schimbarea scenariului de funcționare al întregii școli nu ține cont de acești factori, ci, de multe ori, pune în pericol sănătatea elevilor chiar și în unitățile de învățământ unde acesta nu este atins”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Național al Elevilor.

Răspunsul ministrului Educației: Dacă normele de protecție sanitară nu pot fi respectate, activitatea didactică se poate desfășura online
Ministrul Educației a răspuns acestor solicitări spunând că și în acest moment există cadrul legal care permite școlilor să decidă trecerea la activitatea online dacă normele de protecție sanitară nu pot fi respectate. „Ministerul Educației a prevăzut în ordinul comun cu Ministerul Sănătății ca indiferent de numărul cazurilor de infectare, în situația în care din motive obiective normele de protecție sanitară nu pot fi respectate, activitatea didactică să se desfășoare online. Prin urmare, și în acest moment EXISTĂ cadrul legal care permite școlilor să decidă trecerea la activitatea online, dacă acest lucru este decis de Consiliul de Administrație al unității de învățământ, împreună cu Direcția de Sănătate Publică. Prevederile cuprinse în art. 3 alineatul (2), coroborat cu art. 6 alineatul (9) dispun acest lucru”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
„În același timp, subliniem faptul că activitatea didactică se desfășoară la nivelul național, iar reglementările privesc întregul sistem. Deciziile care privesc modul de desfășurare a activității sunt luate de autorități, pe baza unor argumente tehnice și nu ca urmare a unui proces de consultare. Toate deciziile luate sunt în interesul elevilor și pentru asigurarea dreptului la educație și în același timp a dreptului la sănătate. Înțelegem îngrijorările manifestate în spațiul public de Consiliul Național al Elevilor și îi asigurăm de faptul că toate deciziile autorităților se iau în interesul școlii și al elevului, în echilibru între dreptul la sănătate și dreptul la educație, motiv pentru care Ordinul comun este asumat de către Ministrul sănătății și Ministrul educației, în baza Hotărârii CNSU”, a mai precizat ministrul Educației.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here