Reprezentanţii Fiscului au întâlniri cu afaceriştii

539

Pentru îmbunătăţirea parteneriatului contribuabili – administraţia fiscală şi pentru aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale, privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale datorate bugetului general consolidat, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj organizează în această lună, două întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri. Prima va avea loc chiar în această săptămână, mai exact pe 18 septembrie, la sediul Primăriei oraşului Târgu-Cărbuneşti, fiind organizată de Biroul Servicii pentru Contribuabili din cadrul AJFP Gorj. Întâlnirea va avea loc la orele 11:00, iar tema acesteia va fi: „Modificări aduse Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală prin O.U.G. nr. 46/2014 şi O.U.G. nr. 40/2014; Noutăţi legislative”.
De asemenea, în data de 29 septembrie, cu începere de la orele 10:00, Compartimentul Servicii pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul AJFP Gorj va ţine o a doua întâlnire chiar la sediul instituţiei din municipiul Târgu-Jiu, de pe strada Siret, nr. 6. Tema întâlnirii cu administratorii firmelor chemate la dialog va fi: „Procedurile de declarare a contribuabililor inactivi, de reactivare a acestora şi de îndreptare a erorilor materiale; O.P.A.N.A.F. nr. 1847/2014”.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here