Repere spirituale – Prin Lumea Momârlanilor, la o actiune de suflet a Asociatiei ”Drumul Crucii” din Runcu Gorjului

1303

O incursiune, chiar şi pentru câteva ore, prin lumea de piatră a Jiului de Vest încântă ochiul şi poate oferi în această perioadă momente de neuitat.
Scocul Jiului de Vest, Surducul, peşterile Alunii Negrii, de Corali şi nu în ultimul rând lumea aproape ireală a avenelor, cleanţurilor şi cheilor formate pe cursul său ori a afluenţilor acestuia pot constitui tot atâtea impulsuri în a parcurge şi de ce nu a explora aceste locuri de o frumuseţe şi un pitoresc aparte.
Ascunse în inima pădurilor şuviţe de apă ce coboară din piatră-n piatră se adună şi luându-şi parcă rămas bun de la locurile de origine o pornesc la vale. Întreaga zonă este de o frumuseţe şi o sălbăticie ce impresionează ochiul. Porţiunea în care râul se strecoară prin lumea de linişte a muntelui îi poartă pe cei ce se încumetă să pătrundă pe Jiul de munte printr-o lume aproape ireală de forme şi fenomene carstice precum şi peisaje desprinse parcă din basme.
Jiul de Vest îşi adună apele din cetăţile de piatră ale Retezatului şi Vîlcanului Perimetrele din vecinătatea acestuia pot oferii satisfacţii şi celor mai exigenţi speologi, montaniarzi ori simpli turişti.
Prin aceste locuri mai precis la Câmpul lui Neag am avut privilegiul să fiu recent când Asociația Cultural Turistică Drumul Crucii din Runcu Gorjului a resfintit troita ridicată si pusă de ei în aceste locuri din 2017.
A fost o mobilizare exemplară si împreună cu autoritățile locale din Uricani au reușit să materializeze o actiune ce se poate inscrie cu succes in suita de manifestări a asociatiei respective având ca scop rememorarea eroilor români din cele două conflagratii mondiale si nu numai precum si a faptelor de arme ale acestora de-a lungul vremii.
Trebuie facută mentiunea că Asociatia Drumul Crucii din Runcu are un program stabilit al actiunilor specifice de comemorare a eroilor precum si de resfintite a troitelor puse de ei prin diverse locuri unde in timpul delor doua războaie mondiale au fost lupte si jertfe ale românilor militari ori civili. Din câte am inteles următoarea actiune de acest fel va fi la Valea Mare ce va incheia si seria manifestarilor din acest an.
Din partea noastră nu putem decât să le urăm succes deplin si să ne vedem sănătosi la anul când va debuta sirul de manifestări specifice dedicate comemorării eroilor neamului si a locurilor unde acestia s-au jertfit pentru neatârnare, neam si tară.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.