Repere – Pledoarie pentru drumeţia de iarnă

1384

Şi în aceste zile chiar dacă nu cu mult timp în urmă vremea de-a dreptul primăvăratică ne făcea să credem că am scăpat de  anotimpul hivernal iar până în luna lui mărţişor o să ne bucurăm de vreme frumoasă, o incursiune prin zona submontană a Gorjului pe zăpadă are farmecul ei.

Neaua ce s-a aşternut din belşug după ce cu numai o lună în urmă găseai prin pieţele târgului bucheţele de ghiocei, 2semn că zăpezile şi-au găsit cale spre alte meleaguri, bucuria copiilor ce şi-au amenajat pârtii pe mai toate deluşoarele satelor şi nu în ultimul rând feeria pădurilor înveşmântate în mantia albă au constituit tot atâtea motive pentru iubitorii naturii din această perioadă de a evada, fie şi pentru câteva ceasuri în decorul hivernal aşternut pe meleagurile Jiului de Sus.
3Principalele rute ale Gorjului curăţate destul de bine de instituţiile de resort m-au determinat să fac o tură pe sub poalele Vâlcanului, de-a lungul a ce mai este cunoscut drept „drumul mic de sub munte” în comparaţie cu traseul din umbra Parângului  (cu al său Parângul Mare cunoscut pentru frumuseţea sa drept Acoperişul Olteniei – cel mai înalt vârf din Oltenia şi al cincelea din ţară).
5În pofida celor care preferă perioadele estivale şi o excursie ori drumeţie prin peisajul feeric al anotimpului hivernal are frumuseţea sa. Aerul curat, peisaje ce te pot lăsa „cu gura căscată” şi nu în ultimul rând atmosfera de iarnă din locurile aflate de o parte sau alta a Parângului şi Vâlcanului revigorează organismul şi produc acea încărcare a bateriilor de care vorbeşte toată lumea. Păcat că la noi o parte din popasurile ori cabanele de  sub munte s-au desfiinţat din motive mai mult sau mai puţin cunoscute şi aici primul care îmi vine în minte este complexul de pe Sohodol (Bucium parcă se chema, unde  se organizau frecvent revelioane, banchete şi nu în ultimul rând concursuri de orientare ori turism specializat să nu mai vorbim de frumuseţea locurilor ori importanţa fenomenelor carstice la nivel naţional şi nu numai).
6Mi-am adus aminte că prin aceste locuri şi puţin mai departe (la Boroşteni) există peşteri unde s-au descoperit printre cele mei vechi urme ale locuirii  din Europa precum şi  pe Sohodol într-o cavernă (nu o să spun eu unde, dar este cunoscută specialiştilor) unde există spun unii cel mai vechi desen rupestru tot din Europa. De multe mii sau poate zeci de mii de ani „Vânătorul Neolitic” cum este cunoscut desenul veghează asupra văii măsurând scurgerea timpului acolo unde secolele sunt adesea  unitatea de bază. Or să întrebe poate mulţi de ce nu se face cunoscut locul pentru a putea fi vizitat? Nimic mai simplu de răspuns. În spiritul tradiţiilor noastre mioritice pe lângă vizitatorii de bună credinţă or să apară şi o groază de „cocalari” care or să vrea musai să pună  mâna, ori să dea cu degetul pe desen,  iar dacă s-ar putea chiar să ia o bucăţică de piatră să o ducă acasă. Şi atunci în cel mai scurt timp din desenul făcut cu mult timp în urmă poate de un vânător ce a avut noroc,  un semn al victoriei  ori de venerare a zeităţilor ori spiritelor acelor vremi s-ar alege praful.
7Dar haideţi că ne-am depărtat de subiectul nostru. Chiar dacă vremea este rece iar  stratul de zăpadă, poate constitui un impediment la deplasare să nu ne speriem de o excursie, fie şi de câteva ceasuri în decorul hivernal. Cu siguranţă dacă vor fi respectate legile nescrise ale muntelui  ne vom doza traseul şi implicit efortul după posibilităţi, mica noastră, ieşire în natură ne va revigora şi nu în ultimul rând ne va face să ne simţim mai încărcaţi energetic pentru o bună  perioadă. Iar dacă vom prinde atmosfera clară şi  vom realiza  nişte imagini pe care  le vom revedea la vară în perioadele caniculare  atunci  poate că ne vom simţi mai răcoriţi.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.