Peregrinările mi-au purtat iarăşi paşii spre Cazanele Dunării, la Mraconia, prin locuri unde spiritualitatea românească este pregnant scoasă în evidenţă. Şi asta, pentru că Mănăstirea Vodiţa, ce o putem vedea în drumul nostru, este dacă ne luăm după documentele vremii cel mai vechi locaş religios atestat pe Plaiurile Mioritice.
Aproape de malul Dunării, la 15 km de Drobeta Turnul Severin, pe drumul spre Orşova, într-un peisaj de o frumuseţe răpitoare se află cel mai vechi lăcaş monahal din ţară pe care cu certitudine că mulţi gorjeni au auzit ori şi-l amintesc din legenda lui Nicodim şi a Mănăstirii Tismana.
Iată aşadar pentru cititorii noştri câteva repere cronologice legate de Mănăstirea Vodiţa obţinute prin amabilitatea societăţii omonime înfiinţată în anul 1990 la Drobeta Turnul Severin. Mănăstirea Vodiţa este în opinia specialiştilor cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar şi în acelaşi timp primul aşezământ monahal din ţara noastră administrat autonom în samovlasie după regulile bisericii orientale stabilite de Sfântul Vasile cel Mare. Edificiul monahal a fost ridicat în perioada 1370-1373 de Sfântul Nicodim cu acoperirea cheltuielilor de către voievodul Vladislav I. Încă de la înfiinţare a fost dotată de domnitor cu valoroase obiecte bisericeşti, bani precum şi alte venituri. Daniile făcute Mănăstirii Vodiţa de către Vladislav Voievod au fost întărite de urmaşii acestuia: Dan I, Mircea cel Bătrân, Dan II, Vlad Dracul şi Radu cel Frumos. Chiar şi Regele Ungariei Sigismund de Luxemburg (1387-1437) a recunoscut şi confirmat posesiunile acordate de domnitorii români iar Ştefan Lazarovici despotul Serbiei îi dăruieşte în anul 1406 zece sate ca metocuri.
Expansiunea Imperiului Otoman de la sfârşitul secolului 15 şi acţiunile militare ale acestuia pentru cucerirea popoarelor Europei a avut o influenţă majoră asupra Mănăstirii Vodiţa. 
Astfel după cucerirea Cetăţii Severinului de armatele turceşti conduse de Beliberg în anul 1524 toate vechile moşii ale ctitoriei Sfântului Nicodim sunt confirmate pe rând Mănăstirii Tismana. Mănăstirea Vodiţa mai este pomenită apoi abia într-un hrisov din anul 1662 când stareţul chinoviei arhimandritul Nicodim primeşte un ajutor în valoare de 350 de ruble de la Ţarul Rusiei Alexei Mihailovici. Ceva mai târziu în 1689 într-un document din 15 iulie se spune că Vodiţa ar fi fost refăcută din temelie de Cornea Brăiloiu când acesta avea funcţia de agă. Mai este menţionată alături de celelalte mănăstiri din Oltenia pe harta întocmită în anul 1700 de stolnicul Constantin Cantacuzino. Chiar şi domnitorul Constantin Brâncoveanu acordă într-un hrisov datat din 10 mar 1705 scutiri schitului „ce iaşte la Vodiţa care iaşte lângă Dunăre acolo unde şi mai înainte scaun de mănăstire au fostu făcută de Sfântul Nicodim”. Din acelaşi document reiese că unele lucrări de refacere a sfântului lăcaş ar fi fost executate de Atanasie, egumenul de atunci al Tismanei. În urma războiului ruso-turc, încheiat cu pacea de la Passarovits din 1718, Vodiţa cunoaşte o nouă perioadă de decădere. 
Mai este menţionată doar pe harta întocmită de Samuelis Koleseri în anul 1720. La 5 sept 1891 episcopul Ghenadie al Râmnicului face o vizită canonică la Vodiţa cu această ocazie făcând şi o descriere a ruinelor mănăstirii. Din locaşul monahal de altădată cu cele mai mari ctitorii atestate documentar rămăseseră doar câteva ziduri şi se mai vedeau doar temeliile chiliilor dimprejur. Pentru reconstrucţia acestui locaş de cult, în luna martie a anului 1990 s-
a constituit la Drobeta Turnul Severin Societatea „Vodiţa”, având binecuvântarea Mitropolitului de atunci al Olteniei, IPS Nestor Vornicescu. La propunerea societăţii Vodiţa Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în sfânta adunare din ianuarie 1991 reînfiinţarea Mănăstirii Vodiţa ca mănăstire de călugări cu viaţă de obşte.
Mugurel PETRESCU
