Recent, am avut privilegiul să particip la aniversarea a 122 de ani a Marinei Române desfăşurată, nu la malul mării, ci într-un port fluvial, respectiv la Drobeta Turnul Severin.
Chiar dacă programul nu a fost la fel de spectaculos ca la mare evocare a eroilor marinarilor, precum şi a primelor lupte date de Marina Fluvială Română în cursul Războiului de Independenţă atunci când şalupa Rândunica a torpilat monitorul (vas de război fluvial) otoman Duba Seifi deschizând drumul acţiunilor militare moderne pe fluviu, au captivat atenţia celor prezenţi.
Jocurile marinăreşti specifice şi, nu în ultimul rând, escapadele pe Dunăre efectuate prin truda oficialităților locale și portuare ce nu au precupeţit să vină din ziua lor liberă pentru deliciul participanților jocurile marinărești specifice şi nu numai, au întregit tabloul unor manifestări reuşite spunem noi, chiar dacă nu de calibrul celor de pe litoral.
Iată un bun prilej de a rememora pentru cititorii noștri câteva repere legate de cel mai lung defileu aflat la graniţa noastră cu Serbia, particularităţile sale şi, nu în ultimul rând, ariile protejate înfiinţate pe aceste locuri cu scopul prioritar de a proteja factorii ambientali locali precum şi ecosistemele, unele chiar unicat în Europa.
Bătrânul Danubiu, în drumul său spre mare, a dăltuit la trecerea prin munți un defileu de-o frumusețe aparte, unic în felul său în Europa. Intrând în țară pe la Baziaș, el și-a croit cu greu în șisturile cristaline de la Locva primul sector al defileului. Apoi, după Moldova Nouă, începe o lupta tiranică cu masivele carcaroase pentru a ieși în final la Gura Văii, din impunătorul jgheab ferestruit în piatră.
Marele defileu cu versanți înalți și albia presărată cu stânci a fost săpat de apele bătrânului fluviu prin fosta strâmtoare marină formata în miocen, ce lega bazinul panonic de cel ponto–carspic. Caracteristic pentru acest defileu este lungimea sa (135 km) precum și înălțimea mare a abrupturilor de calcar. Volumul uriaș al apelor Dunării, prins în strâmtoarea muntelui, curge printr-o albie cu aspecte variate ca secțiune.
Astfel înainte de formarea lacului de acumulare Porțile de Fier, lățimea Dunării varia între 150m în Cazanele Mici și 2150m în aval de Greben, iar adâncimea de la 6,5m la 45m. În funcție de rezistența masivelor muntoase, porțiunile înguste (Baziaș, Greben și Cazane) alternează cu lărgiri depresionare (Moldova Veche, Dubova și Orșova), viteza curentului apei pe defileu putând ajunge în unele locuri până la 5m/sec.
Formațiunile geologice, străbătute de Dunăre de-a lungul defileului, sunt foarte variate, un adevărat mozaic de vârste diferite. La baza acestora stau șisturile cristaline, iar apoi rocile eruptive. Calcarele încep să apară în dreptul localității Pescari (capătul sudic al perimetrului Reșița – Moldova Nouă), apoi la Cazane. Masivele de calcar sunt perforate de numeroase peșteri, permițând speologilor să pătrundă în adâncul lor și să descifreze misterele legate de origini, ape subterane precum și de viețuitoarele adaptate la acest mediu.
În solul și peșterile defileului se presupune că există încă mărturii arheologice ce așteaptă să fie scoase la lumină pentru a furniza informații despre trecutul acestor meleaguri. Cercetările efectuate de Academia Română, înainte de construirea barajului, au scos la iveală ruine de origini diverite. Majoritatea acestora sunt romane, refăcute sau repoziționate în Evul Mediu de către turci sau austrieci. Alte dovezi atestă faptul că Defileul Dunării a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Săpături arheologice efectuate în zona Cuina Turcului au scos la iveală unelte de piatră cioplită, precum și obiecte folosite de pescarii ce au venit aici dinspre Marea Mediterană încă de acum 15 – 20.000 ani.
Aceste dovezi ale activității umane din neolitic se păstrează astăzi la muzeul Porțile de Fier, din Drobeta Turnu Severin.
Alte dovezi sunt două tabule săpate în masivul stâncos Gospodin de pe malul drept al Dunării: Tabula lui Tiberiu (33-34 en) pe vremea când s-a construit drumul spre Singidunum (actualul Belgrad) și Tabula lui Domitian (75-80 en), sub conducerea căruia drumul a fost refăcut și îmbunătățit. Tot în defileu se mai află și celebra Tabula Traiana (104 en), dăltuită în piatră la ieșirea Dunării din Cazanele Mici.
Primele lucrări pentru construcția drumului de pe malul românesc al Dunării au început în anul 1833 la Orșova. În jurul anului 1848 drumul ajungea până la Baziaș. Prin Tratatul de la Paris din anul 1856, Dunărea capătă statut internațional, iar navigația este reglementată prin activitatea Comisiei Europene a Dunării.
Totuși, lucrările executate pe apă și pe uscat nu mai făceau față cerințelor secolului 20. Prin construcția sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier au fost rezolvate problemele legate de navigație și transporturi.
Barajul peste Dunăre are o lungime de 440m și o înălțime de 60m. Acesta a modificat esențial peisajul defileului prin formarea lacului de acumulare ce se întinde în amonte până la vărsarea Timisului în Dunăre. Pe tot parcursul său peisajul a căpătat un plus de frumusețe și pitoresc. Odată cu crearea acestui lac s-a pus problema ocrotiri naturii și a vestigiilor arheologice. În acest sens, recent s-a creat Parcul Național Porțile de Fier. Acesta are o suprafață de 16000ha și cuprinde cinci rezervații naturale cu peste 100 monumente ale naturii. “Vedeta” parcului o constituie rezervația Cazanele Dunării cu o suprafață de 116ha ce reprezintă un centru floristic cu totul particular. Pe versanții abrupți și în vecinătatea lor se dezvoltă o bogată Flora submediteraneană în amestec cu elemente central-europene. Aici este singurul loc de pe glob unde crește în stare sălbatică Laleaua Cazanelor (Tulipa hungarica).
Rezervațiile naturale constituie locuri de maxim interes științific, dar și turistic în cadrul Parcului Național Porțile de Fier.
Mugurel Petrescu
