Repere estivale – De Florar, în lumea lui Iovan Iorgovan

770

Am profitat de primele zile de vară ale acestui an pentru a reconstitui un traseu făcut în trecut, de la Baia de Aramă peste Godeanu până în Valea Cernei. Trebuie făcută menţiunea că Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei se întinde pe o suprafaţă importantă în judeţul Gorj, izvoarele Cernei – cea mai puternică sursă carstică din România, aflându-se şi ea pe teritoriul gorjean.

Aşa, dar iată, parcurgând în viteză porţiunea Tg. Jiu – Apa Neagră – Baia de Aramă spre Obârşia Cloşani (un fel de bază de plecare în drumul peste Godeanu spre Valea Cernei). Brebina, Titerleşti, Stăneşti, Mărăşeşti, iată numele a doar câtorva sătucuri aşezate ca în poveşti, pe marginea drumului ce străbate un peisaj desprins parcă din poveştile lui Ion Creangă.
Din aceste localități vin oamenii la târgul de duminică de la Baia de Aramă unde cei ce doresc pot găsi (încă) produse naturale, cele mai multe din ele făcute chiar de cei aflaţi în piaţă pentru a-şi agonisi o brumă de bani necesari şi la ţară, chiar dacă unii orăşeni cred că la ţară nu îţi trebuie bani că le ai pe toate.
În primii ani după Revoluţie (sau ce o fi fost) era în vogă la televiziune un serial-concurs în care combatanţii intrau într-o cetate. “Fort Boyard” se numea serialul, iar prima impresie ce mi-a făcut-o centrul comunei Obârşia Cloșani a fost că am intrat într-o structură de acelaşi fel. Primăria şi Consiliul Local, Școala Generală aflate într-o curte comună, un părăiaş ce curge la poalele unui deluşor, nelipsita pensiune unde, mai mult localnici tăifăsuiau ,,la una mică’’, şi, nu în ultimul rând, drumul spre Godeanu ce flanca întreg perimetrul, mi-au adus în minte episoadele din “Fort Boyard”.
Localnicii bucuroşi de întâlnire, mai ales că acum ne cunoşteau, ne-au pus la curent cu starea drumului de peste munte şi alte detalii, lăsându-ne chiar un număr de telefon unde putem să îi anunţăm dacă întâmpinăm probleme. Drumul bun până în Valea Cernei, precum şi peisajele ce se schimbau odată cu vremea, au făcut ca distanţele să pară mai scurte.
Trebuie să fac menţiunea că, în opinia mea, traseul de acces în Valea Cernei pe aici este mult mai frumos decât pe varianta Orşova-Herculane.
O tură prin lumea băieşilor de la munte, cu traversarea peste Godeanu spre Valea Cernei, este o excursie pe care iubitorii peisajelor montane de iarnă (şi nu numai) ar trebui să o facă întocmai ca un pelerinaj.
Locuri mirifice, localnici gata să-ţi sară în ajutor la nevoie, aerul tare şi curat, sunt numai câteva dintre atributele ce se pot constitui în opinia mea la tot atatea îndemnuri în a pleca spre ţinutul Cernei unde legenda spune că viteazul Iovan Iorgovan s-a bătut cu balaurul, urmele acestuia fiind imprimate în calcar şi astăzi, putându-se vedea (spun bătrânii) în apropierea Cheilor Corcoaiei.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here