Cea mai veche menţiune a unai peşteri din Carpați se datorează lui Strabon care, descriind obiceiurile geto-dacilor, pomeneşte despre o peşteră sacră într-un munte numit KOGAION, unde ar fi sălăşuit însuşi Zalmoxis.
În fiecare an, odată cu toamna, pe platoul din apropierea peşterii ar fi avut loc aminteşte o legendă Marele Sfat al Întelepţilor, ocazie cu care pe lângă manifestările religioase specifice, erau disputate şi soluţionate pricinile comunităţilor de peste an.
Peştera sacră a lui Zalmoxis, cu toate eforturile istoricilor şi al arheologilor, nu a fost poziţionată cu precizie până la ora actuală, totuşi asupra acesteia fiind formulate mai multe ipoteze. Una dintre acestea localizează muntele Kogaion în nord-vestul judeţului nostru, în masivul Godeanu, iar o altă teorie fixează zona în nord-estul Gorjului, mai precis în masivul Polovragi-Cernădia, iar peştera unde legenda spune că ar fi locuit Zalmoxis ar fi nici mai mult l, nici mai puţin decât Peştera Polovragi.
De-a lungul vremii, peşterile din zona de nord a Gorjului sunt menţionate într-o multitudine de documente ca refugii împotriva năvălitorilor ori locuri unde s-ar găsi comori ori tezaure ascunse de cine ştie ce haiduc ori refugiat, comori ce au suscitat atenţia comunităţilor din împrejurimi şi nu numai.
Primele date topografice asupra unei cavităţi din Oltenia se referă la peştera Veterani. Acestea sunt de altfel considerate cele mai vechi planuri de peşteră şi ridicări topo şi au fost efectuate în jurul anului 1692 documentele în cauză aflându-se şi astăzi în Arhiva de Război a Marinei Austriece. Interesul pentru peşteră s-ar fi datorat conform relatărilor vremii importanţei ea fiind situată într-un punct strategic aprig disputat de turci şi austrieci (Defileul Dunării).
În anul 1897 apare prima lucrare de specialitate din domeniul peşterilor în limba română, lucru datorat eminentului geolog G.M. Murgoci unde, pe lângă descrierea unor cavităţi cunoscute până atunci, apar referiri ample la două peşteri situate în partea de nord a Gorjului: Peştera lui Pahomie (vechea denumire a peşterii Polovragi) şi Peştera Muierilor din nordul comunei Baia de Fier. Peştera Polovragi era cunoscută de mult timp comunităţilor din apropiere, fiind măsurată pe o lungime de aprox. 1000m. Din anul 1974 cavitatea a intrat în atenţia Cercului de Speologie “Emil Racoviță”, precum şi a Grupului de Scufundări Subacvatice Subterane (GEES) din București, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Peştera şi-a mărit lungimea galeriilor fosile şi active la peste 9000m fără ca cercetările să fie terminate. Se presupune că în urma explorărilor speologice şi subacvatice ce se preconizează pe viitor cavitatea să depăşească 10000m.
Cifrele deşi ilustrează nişte elemente statice în cercetarea peşterilor scot la lumină după cum se exprima un cunoscut speolog mai ales efortul uman necesar pentru explorarea şi descoperirea unei noi dimensiuni şi a unei noi feţe a pământului. Cifrele, în opinia aceluiaşi explorator al adâncurilor, cântăresc cunoaşterea, iar aceasta nu este nicidecum inutilă chiar dacă este a unei lumi a întunericului.
Este binecunoscut faptul că bordura sudică a masivelor gorjene Vâlcan şi Parâng este formată în majoritate din calcare carstificabile. Aici, apele meteorice precum şi cele din râuri, lucrând neîntrerupt de milioane de ani, au creat forme şi fenomene carstice de o frumuseţe şi un pitoresc aparte dintre care putem aminti Cheile Olteţului cu a lor Peştera Polovragi, cea mai lungă cavitate din Oltenia și a cincea din țară, Cheile Galbenului cu Peştera Muierilor, prima cavitate electrificată şi amenajată pentru vizitare din ţară, Cheile Sohodolului cu a sa salbă de peşteri şi avene, dintre care două deţin recorduri naţionale în materie (cea mai înaltă stalagmită şi cel mai mare put vertical), fenomene rare la nivel european (depozitele de terra-rossa şi câmpurile de lapiezuri) poziţionate între Suşita Verde şi Sohodol, fenomene de difluenţă subterană (peştera Gârla Vacii din Cheile Sohodolului), 
cavităţi care păstrează si astăzi desene rupestre și urme ale locuirii de către oameni cu foarte mult timp în urmă (Peştera Muierilor, Peştera Popii și Peştera Cioarei), enigme ce nici în ziua de azi n-au fost complet elucidate (Inelul de Piatra al Sohodolului), cavităţile aflate pe creasta de est a Cheilor Sohodolului (Peştera Pîrlajului şi Laptelui) și legătura lor cu Inelul de Piatră, precum și perimetre speologice (Suşita Verde si Suşita Seacă) cu o activă circulaţie 
subterană a apei, favorizată de condiţiile existente în zonă.
Speologia este o ramură a activităţii umane ce presupune o doză de risc. Prin pregătire şi cunoştinţe, spun specialiştii, practicantul acestei discipline caută să aducă această doză cât mai aproape de zero.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor
