Renumărarea voturilor la Bălești. Pază militară

636

Prefectura Gorj, condusă de liberalul Virgil Drăgușin, s-a ocupat de organizarea alegerilor în Gorj. De asemenea, potrivit legii, ”membrii biroului electoral al secţiei de votare provin din câte un reprezentant al partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care participă la alegeri în circumscripţia respectivă”.

În Gorj, după desfășurarea alegerilor, reprezentanții PNL, și nu numai, a reclamat nereguli și fraudare, proces de alegeri în care reprezentanții birourilor electorale nu și-ar fi făcut treaba în mod corespunzător.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Iani Gârbaciu a transmis pe grupul de comunicare al instituției următoarele: Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 20 Gorj a constatat neconcordanțe statistice cu ocazia verificării proceselor verbale privind consemnarea rezultatelor votării întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare nr. 139 și 141 din Circumscripția Electorală nr. 16 Bălești, și, ținând cont de faptul că au fost înregistrate contestații cu privire la rezultatele votării, cu unanimitate a hotărât sesizarea Biroul Electoral de Circumscripție Comunală nr. 16 Bălești care, prin Hotărârea nr. 160/13.06.2024, a dispus renumărarea voturilor valabil exprimate la alegerile locale din data de 9 iunie 2024, exprimate în secțiile de votare nr. 139 și 141.

Operațiunea de renumărare se desfășoară la sediul BEJ, în două încăperi puse la dispoziție de Primăria Municipiului Târgu Jiu, ca urmare a solicitării președintelui Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 20 Gorj, având asigurată paza militară.

La numărătoare participă membrii secțiilor de votare nr. 139 și 141 Bălești, alături de reprezentanții Circumscripției Comunale nr. 16 Bălești.
De asemenea, Președintele Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr.20 Gorj a hotărât ca toate materialele electorale să fie transportate astăzi, cu cele două camioane, la Judecătoria Novaci, sub pază militară, unde vor fi depozitate conform deciziei Președintelui Tribunalului Gorj, ținând cont de faptul că pentru majoritatea circumscripțiilor din județul nostru s-a finalizat procesul de validare a rezultatelor alegerilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here